Filocalice

Orice plănuire a ta să o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând să faci. (Marcu Ascetul)

Primeşte necazurile, că întru nimic nu te păgubeşte în cele ce le ai de mai înainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală. (Marcu Ascetul)

Faţă de încercările care vin, mulţi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fără rugăciune şi pocăinţă, nimeni n-a scăpat de asuprire. (Marcu Ascetul)


Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci zice: ''Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta''. (Marcu Ascetul)

Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Marcu Ascetul)

Cel ce priveghează, rabdă şi se roagă nestrâmtorat, se împărtăşeşte în chip vădit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabdă totuşi cu voia, primeşte şi el îndată ajutor. (Marcu Ascetul)

Cel blând pentru Dumnezeu e mai înţelept decât cei înţelepţi şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos întru cunoştinţă. (Marcu Ascetul)

Cel ce primeşte necazurile din timpul de faţă în aşteptarea bunătăţilor de mai târziu, a aflat cunoştinţa adevărului şi se va izbăvi uşor de mânie şi de întristare. Îşi cunoaşte mult mai bine complexitatea firii cel ce suportă necazurile decât cel pentru care decurge lin, fără nici un fel de probleme şi care în felul acesta rămâne la suprafaţa fiinţei lui nepusă la încercare prin grele necazuri.

Precum pe ostaşul care a primit răni grele în vremea războiului, împăratul nu porunceşte să-l scoată din oaste, ci mai degrab să-l înainteze în gard, aşa îl încununează Împăratul ceresc pe cel care a suportat de la diavol primejdii multe.

Familia in lumina Sfintei Scripturi - Consideraţii generale

Familia formează nucleul societăţii care se naşte din căsătorie. După Sfânta Scriptură, familia este un aşezământ rânduit de Dumnezeu şi care datează de la facerea primilor oamenilor creaţi în mod special şi binecuvântaţi ca să fie rodnici, să se înmulţească, să umple pământul şi să-l stăpânească(Facerea 1,27) . Ea s-a bucurat de respect la poporul evreu care a considerat că stă la temelia oricărei organizaţii politico-sociale şi religioase.La baza oricărei familii se află căsătoria instituită de Dumnezeu ca o legătură şi comunitate de viaţă fizică şi spirituală dintre bărbat şi femeie prin care se desăvârşeşte înmulţirea şi perpetuarea neamului omenesc.În lumina Sfintei Scripturi căsătoria apare ca o legătură indisolubilă dintre bărbat şi femeie (Facerea 2,24) şi care a fost zdruncinată din cauza păcatului.

Începutul omului începe cu familia prin crearea primilor oameni, Adam şi Eva, prin binecuvântarea lor în Eden şi se încheie cu nunta cerească dintre Hristos Mirele nenuntit şi Biserica – Mireasa nenuntită(Apocalipsa 18,23). Clement Alexandrinul vorbeşte despre un har al căsătoriei în rai, dat de Dumnezeu prin binecuvântare iar cuvintele rostite de Adam, profetic, se vor împlini în viaţa oamenilor şi vor ajunge să fie desăvârşite în taina unirii lor în Hristos şi în Biserică. "Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup."

În Vechiul Testament, referitor la căsătorie se întâlneşte idea creaţiei – comună în tot restul umanităţii, a ideii perpetuării, continuarea neamului, asigurarea urmaşilor.De la legătura monogamă, omul păcătos a ajuns la poligamie, primul care a făcut acest lucru a fost Lameh, urmaş al lui Cain, cel ce şi-a luat două femei, pe Ada şi pe Sela(Facerea 4,17) . În vremea lui Moise, poligamia era practicată la scară largă, încât el nu o poate îndepărta, iar Legea Divină luptă împotriva ei prin prescripţiile sale: oprirea căsătoriei aceluiaşi bărbat cu două surori, de a nu comite acte de desfrânare, de a trata sclava dată fiului nu ca o concubină ci ca pe o fiică a sa, dreptul sclavei de a deveni liberă dacă stăpânul său o respinge.În Vechiul Testament prin credinţa în Dumnezeu ca şi Creator al omului şi al întregului univers, dincolo de realitatea ei concretă, căsătoria dobândeşte o dimensiune exhatologică şi o perspectivă a transfigurării. Alianţa încheiată de Dumnezeu cu poporul ales schimbă radical concepţia iudaică despre familie şi căsătorie. Prin Avraam, Dumnezeu încheie primul legământ cu omenirea pentru împlinirea făgădinţei izbăvirii, iar căsătoria este înţeleasă ca o imagine ce va descopri alianţa între Dumnezeu şi poporul său.Istoria biblică vechi-testamentară confirmă că omul s-a străduit să respecte monogamia, deşi de multe ori a încălcat-o. Monogamia va fi restabilită numai de Mântuitorul Hristos iar căsătoria monogamă o va ridica la treaptă de taină. La vechii evrei căsătoria nu avea un caracter religios şi consta din două momente: logodna şi cununia (eres şi chatuna). Actul logodnei consta într-un contract încheiat între părinţi sau fratele mai mare al logodnicei şi părintele logodnicului în prezenţa unor martori, contract iniţial verbal apoi scris1. Viitorul soţ plătea preţul de cumpărare de 50 de sicli de argint părinţilor fetei, plată ce se putea face şi prin muncă sau acte de eroism. După încheierea logodnei viitorii soţi purtau numele de ,,mire şi mireasă” iar după un timp de la logodnă urma căsătoria.
Mireasa în caz de încălcare a contractului din vina ei risca să fie ucisă cu pietre iar logodnicul avea voie să desfacă contractul încheiat şi trebuia să dea carte de despărţire 2.

Începutul restaurării lumii este legat de nunta din Cana Galileii, unde Hristos dă ,,vinul cel bun”- Sângele Său. Iar Împărăţia lui Dumnezeu este anunţată de o nuntă, la care Mirele este Hristos, înconjurat de casnicii, prietenii săi – Sfinţii, însoţit de prietenul Mirelui – Sfântul Ioan Botezătorul(Ioan 3,29), şi de cele cinci fecioare care s-au împodobit cu curăţia inimii în înţelepciune.Căsătoria – după Evanghelie – devine Cununie, Taină a Nunţii şi are ca temelie Iubirea. Părintele Stăniloae afirmă că ,,Sfânta Treime este structura supremei iubiri iar lumea operă a iubirii lui Dumnezeu destinată îndumnezeirii” 3 .Dumnezeu cel întreit, îl crează pe om ca o persoană capabilă de a se împărtăşi şi de a împărtăşi iubirea, dar dumnezeiesc. Prin căsătorie, bărbatul şi femeia, împreună, alcătuiesc umanitatea completă.În Taina Cununiei, bărbatul şi femeia – mirele şi mireasa – uniţi în Hristos şi în Biserică încep călătoria comună spre Împărăţia Cerurilor, ca un singur trup, spre unirea desăvârşită cu ei însuşi şi cu Dumnezeu, în nunta cea cerească.Prin Taina Nunţii se descoperă Taina Iubirii lui Dumnezeu. Căsătoria nu mai are sensul şi scopul strict al procreării ci scopul final constă în desăvârşirea omului, bărbat şi femeie, uniţi în Taina Nunţii şi în unirea lor cu Dumnezeu.Fiecare e la fel de om însă integritatea şi-o trăieşte numai împreună în unitatea conjugală constând în diferenţiere şi complementaritate. Chiar dacă cei doi, soţ şi soţie, diferiţi prin structură fizică şi mentală se regăsesc prin Hristos şi dragoste într-un întreg, acest întreg trebuie închinat dumnezeirii. Astfel se va desăvârşi prin taină, unirea lor în Hristos şi Biserică(Efeseni 5,32).

Prin căsătorie ca şi Taină omul nu este doar o fiinţă cu funcţii şi necesităţi fiziologice şi sociale ci intră direct în legătură cu valorile şi comuniunea cu Dumnezeu. Origen afirmă: ,,Dumnezeu este cel care uneşte pe cei doi soţi” 4 Taina Nunţii este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh, unui bărbat şi unei femei ce se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legatura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserica.5Experienţa cea mai grea a omului este însingurarea, iar bucuria mântuitoare este iubirea jertfelnică.

Teologia nunţii creştine s-a construit pe textul paulin din Epistola către Efeseni: “Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica Sa”, nunta dintre Hristos şi Biserică fiind model pentru cea dintre bărbat şi femeieDespre căsătorie, Mântuitorul vorbeşte în predicile sale, spunând clar în ce condiţii nu mai este sub binecuvântarea lui Dumnezeu(Matei 5,31-32)Mai mult ne arată cât de uşor putem să păcătuim, atrăgându-ne desigur atenţia despre şi la păcatul adulterului (Matei 5,28) În Biserică, dintru început, căsătoria a fost considerată căsătorie creştină sau căsătoria a fost încheiată în Hristos pentru că era căsătoria dintre două persoane botezate în Hristos.

Viaţa creştinului este o continuă Nuntă în Biserică, nuntă care începe în Botez şi se împlineşte în Euharistie. Calitatea de creştin implică trăirea adevărului evanghelic nu numai o cunoaştere teoretică a acestuia. Sfântul Apostol Pavel ne arată că nunta are loc în Împărăţia lui Dumnezeu şi nu poate fi limitată la un plan terestru. Mântuitorul făcând un ultim retuş asupra concepţiilor vechi-testamentare cu privire la căsătorie, adaugă o consideraţie specific eshatologică şi arată că dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu trece înaintea căsătoriei,astfel încât fecioria devine, pe lângă viaţa conjugală, o stare creştină în Împărăţia lui
Dumnezeu (Matei 19,12) . Această relaţie nupţială cu Hristos este caracteristică tuturor celor botezaţi, fără excepţie sau distincţie. 6

Fecioria şi căsătoria se întâlnesc în curăţia inimii, care înseamnă castitatea – virtutea potrivit căreia în inima omului nu mai are loc decât Dumnezeu. Vocaţia monahală şi vocaţia familială se împlinesc în vocaţia sfinţeniei întruchipată şi împlinită de Maica Domnului. Aceste două vocaţii nu se împart şi nici nu se contrazic, ele comunică împlinindu-se în moduri diferite.,,Sfinţenia monahală şi sfinţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; culmea şi a unuia şi a celuilalt este Duhul Sfânt. Cei ce ating vârful prin una sau prin alta din cele două căi, întră in <> şi aici ambele căi, contradictorii pentru raţiunea umană se află interior unite, tainic identice” 7 Căsnicia nu închide uşa către împărăţia Cerurilor şi nu împiedică nici desăvârşirea în duh. Problema nu stă în rânduielile vieţii dinafară, ci în aşezările sufleteşti, în simţămintele şi năzuinţele lăuntrice.Dimensiunea ecclesiologică a Nunţii se desprinde şi din faptul că devenind biserică, familia- căsătoria în sine, este taina prin care se împlinesc toate celelalte taine, căsătoria creştină intrând astfel într-o rânduială a Bisericii care-i conferă statutul de Taină în plenitudinea harică a tuturor lucrărilor dumnezeieşti. În Hristos fiecare casă, fiecare familie ,, este o mică biserică, mireasă a lui Hristos” 8 ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Trecerea de la Vechiul Legământ către Legea Iubirii, începutul împlinirii celor ascunse are loc la o nuntă – Nunta din Cana Galileii deşi ,, ceasul n-a venit încă”, Maica Domnului grăbind sosirea vremii mântuirii. Mântuitorul Iisus Hristos a petrecut aproximativ nouă zecimi din viaţa Sa pământească în familie, alături de Maica Sa.

Să încercăm să ne dăm seama cât de mare a fost bucuria mirilor de la nunta din Cana, când L-au chemat alături de ei pe Fiul lui Dumnezeu. Nu L-au chemat să facă minuni şi nu ştiau că vor fi învredniciţi să ia parte la una. Nu L-au chemat decât pentru ca prin prezenţa Sa să binecuvânteze unirea lor. De unde ştim aceasta? Pentru că Hristos nu a fost chemat singur. Ci împreună cu ucenicii Săi. Astfel, cei care L-au chemat L-au recunoscut drept Învăţător. Familia este chemată sa fie o mică biserică. Soţii sunt datori să meargă pe calea mântuirii, să meargă pe calea sfinţeniei, să îşi crească pruncii în credinţă şi să le fie modele demne de urmat.

La nunta din Cana Galileii Hristos a prefăcut apa în vin, adică ceva puţin în ceva mult mai preţios. Hristos ne-a arătat atunci că prin harul lui Dumnezeu legăturile dintre oameni trebuie să fie noi, trebuie să stea sub semnul sfinţeniei.Întrebaţi fiind cei doi soţi ce i-a adus unul spre altul se ajunge într-un punct în care mulţi răspund invariabil: ,,Nu ştiu”. Tinerii creştini hotărăsc să-şi unească vieţile prin nădejdea împlinirii unei vieţi duhovniceşti, pentru întemeierea unei familii real creştine, străduindu-se să împlinească cuvântul şi poruncile lui Dumnezeu. Ei devin astfel o valoare unul pentru celălalt, tovarăş de viaţă, fiecare simţind o creştere lângă celălalt, devenind, după graiul popular ,,parte” sau ,,jumătate”.Lumina din suflet rămâne vie, însoţită de adunarea într-o familie închegată, solidă, în care iubirea se păstrează fără să se schimbe. Iar aceasta, însoţită de rugăciune, credinţă, fapte bune sporeşte valoarea între cei do soţi dar şi între aceştia şi copiii lor.

Familia este un aşezamânt dumnezeiesc. Familia a fost, este şi va fi pentru toate timpurile şi în toate împrejurările vieţii realitatea cea mai sigură, temelia cea mai de nezdruncinat, instituţia cea mai desăvârşită care asigură dezvoltarea atât a vieţii fizice, cât şi a celei sufleteşti. Sfântul Apostol Pavel în scrierile sale transmite creştinilor din diverse comunităţi cum să se comporte în viaţa de familie, ce înseamnă din punct de vedere creştin căsătoria, Taina Cununiei. Aceste referiri apar atât în Epistola către Efeseni cap.5 sau în Epistola Întâi către Corinteni cap.7.

Familia asigură prosperitatea şi fericirea societăţii şi a individului. Ea trebuie mereu aparată, îndrumată şi de slujitorii altarelor. Mijloacele care-i stau la îndemâna preotului pentru îndrumarea vieţii morale şi sociale ale familiei sunt multiple. În primul rând vizitele pastorale mai ales în familiile dezechilibrate, tulburate, în care sunt conflicte între părinţi sau între părinţi şi copii, unde şi-au făcut loc păcate grele, prin care se sapă la temelia familiei. Prin toată priceperea şi ştiinta lui, preotul are obligaţia să lupte pentru salvarea integrităţii familiei şi punerea ei pe temelia sigura a virtuţilor. Prin predici, cateheze, ori cuvântări ocazionale, prin îndrumări particulare, prin toate ocaziile care i se oferă, preotul trebuie să fie activ în a dezvolta şi cultiva în sânul familiei creştine şi al tuturor credincioşilor deprinderi sănătoase de dragoste, de muncă, de ascultare faţă de autorităţi, respectarea semenilor etc. Preotul prin predici şi mai ales în scaunul sfintei spovedanii, va combate păcatele şi viciile care destramă familia, aratând ca un parinte bun, dar şi aspru în acelaşi timp, gravitatea şi urmările păcatelor grele, cum ar fi: avortul, desfrâul, divorţul, lipsa educaţiei copiilor. Pentru aproximativ nouă secole Taina Sfintei Cununii era integrată în rânduiala Sfintei Liturghii. Abia însă în a doua jumătate a scolului al VIII-lea apare o rânduială separată a Slujbei Cununiei, impusă de nevoia Bisericii de a-i căsători pe cei care nu puteau primi Sfânta Împărtăşanie.9 Convieţuirea bărbatului cu femeia este deci un aşezământ dumnezeiesc, ce are începutul odată cu crearea neamului omenesc. Căsătoria nu este numai o taină a Noului Testament, ci şi o taină a creaţiei, când Dumnezeu a despărţit unitatea din Adam în două persoane de sex deosebit, unindu-le apoi într-o legatură indisolubilă.
Dar în decursul vremii, păcatul a corupt această legătură in mii de chipuri. Mântuitorul restaurează caracterul religios al căsătoriei, prin harul Sfântului Duh care purifică, înnobilează iubirea conjugală şi, cu privire la indisolubilitatea căsătoriei, a afirmat voinţa Sa divină (Matei 5, 31-32; 19, 3-9).

Biserica a recunoscut totdeauna căsătoriei caracterul de Sfânta Taină. Mântuitorul însuşi restabileşte căsătoria în starea ei originală, subliniind unitatea şi indisolubilitatea ei şi o înalţă la rangul de Taină, dându-i harul dumnezeiesc. A aprobat monogamia si a condamnat poligamia (Matei 19, 5).Cu cât se va respecta cu religiozitate Sfânta Taină a Căsătoriei, prin care soţii se
dăruiesc unul altuia, cu atât familia va fi mai bine întemeiată pe bazele moralei
creştine şi va fi mai unitară şi mai durabilă. Cu cât soţii vor fi mai profund pătrunşi de adevărul că menirea lor este aceea de a se sprijini, de a se completa, de a se respecta, cu atât moralitatea familiei va fi consolidată. Când cei doi soţi sunt pătrunşi în adâncul sufletelor lor de adevărul că Însuşi Dumnezeu, Creatorul celor văzute şi nevăzute, stă de faţă în Sfânta Taină a Căsătoriei, fiind martorul declaraţiilor şi primind jurămintele ce îşi fac mirii între ei, din înălţimea cerului El trimite harul si binecuvantarea Sa, când cei doi se tem a ajunge vreodată la gândul despărţirii, în asemenea condiţii familia devine sfinţită, întărită de puterea divină şi nimic nu va tulbura liniştea ei.

Căsătoria este un mod de viaţă, o expresie dinamică a iubirii cu adevărat libere de orice patimă, o chemare a omului , bărbat şi femeie, să păşească împreună pe calea desăvârşirii.Pornind de la originea şi semnificaţia căsătoriei, putem afirma că două sunt caracteristicile căsătoriei şi anume: unitatea şi indisolubilitatea.
1. Unitatea sau monogamia a fost considerata totdeauna drept proprietatea
fundamentala a căsătoriei (Facere 2, 24). Mântuitorul Hristos întăreşte această calitate a căsătoriei atunci când spune: "Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter" (Matei 19, 9).Dacă revelaţia Vechiului Testament ne arată că prin căsătorie, cei doi devin una, afirmaţie reluată şi de Noul Testament, tot aici, în Legea Nouă aflăm că unirea bărbatului şi a femeii în taina nunţii constituie simbolul unităţii dintre Hristos şi Biserică. După cum sensul simbolului se găseşte în cel simbolizat, sensul unirii bărbatului şi femeii prin căsătorie în taina nunţii se găseşte în unirea dintre Hristos şi Biserică, situaţie în care infidelitatea, poligamia şi poliandria sunt excluse, pentru că Biserica nu are mai multe capete, după cum nici Hristos nu are mai multe Biserici pentru care să fi murit şi înviat.
2. A doua proprietate a căsătoriei o constituie indisolubilitatea
Aceasta calitate se fundamentează pe cea dintâi şi pe iubirea dintre cei doi soţi.
Simbol al unităţii dintre Hristos şi Biserică, căsătoria se fundamentează realmente pe iubirea care angajează în mod absolut şi responsabil pe soţ faţă de soţie şi invers.Din textele evanghelistilor sinoptici (Mat. 22, 23-32 ; Mc. 12, 18-27 ; Lc. 20, 27-37) vedem că Mântuitorul înţelegea căsătoria drept instituţie pământească, obligaţiile lumeşti dintre soţi încetând faţă de celălalt după moartea acestuia. Indisolubilitatea căsătoriei trebuie respectată atâta vreme cât cei doi soţi sunt în viaţă, cu excepţia cazului când unul dintre ei a săvârşit adulter. Soţul nevinovat este liber să ceară divorţul, însă nu este obligat s-o facă. Harul căsătoriei este acceptat şi trăit de om în mod liber, dar poate fi şi respins prin păcatul faţă de instituţia sacră a căsătoriei.Harul primit în Taina Căsătoriei întăreşte, pe de o parte unitatea celor doi, iar pe de alta parte, cuplul celor căsătoriţi este inserat în comunitatea Bisericii - comunitatea celor ce se împărtăşesc cu Sfintele Taine spre viaţa de veci. Cei doi nu-şi mai aparţin doar lor, ci şi Bisericii, dar acum altfel decât mai înainte. Căsătoria nu este, aşadar, numai o chestiune individuală sau de cuplu. Funcţiile ei nu pot fi limitate numai la preocupări şi satisfacţii individuale sau limitate la universul familiei, pentru că darurile lui Dumnezeu acordate mădularelor Bisericii vizează în ultima instanţă comunitatea bisericească - creşterea, întărirea şi unitatea acesteia.
Prin harul primit în această Sfântă Taină, cuplul conjugal intră în relaţie concretă cu Dumnezeu şi cu lumea, altfel decât ar intra printr-o căsătorie consumată doar în limitele naturalului sau printr-o viaţă singulară. Scopul primordial al căsătoriei este, deci, desăvârşirea soţilor în iubirea care-i duce şi la viaţa în Hristos. Înţeleasă numai în modul în care evreii o înţelegeau - drept instituţie care perpetua specia - căsătoria ar fi limitată doar la viaţa de aici, aşa cum, de altfel, le-a spus-o Mântuitorul; înţeleasă însă drept comuniune după modelul comuniunii dintre Hristos şi Biserică, ea va avea consecinţe eterne. Dat fiind că se întemeiază pe iubire şi pe dăruire prin iubire (nu prin contract, ca în lumea veche), căsătoria nu este fără consecinţe în viaţa de dincolo pentru că nu este lipsit de consecinţe eterne faptul că s-a dovedit sau nu iubire totală şi irevocabilă faţă de cel de alături de care s-a primit binecuvantarea Bisericii. Consider că nu va rămâne fără consecinţe eterne starea în care, angajării unia faţă de celălalt i-a corespuns sau nu iubirea adevarată şi invers, dacă iubirii adevarate celalalt i-a raspuns cu o iubire egală.Căsătoria este instituţia în care Dumnezeu a intervenit încă de la facerea lumii cu o grijă specială. Ea nu este numai problema celor ce se căsătoresc, ci vizează viaţa comunităţii sociale, a comunităţii eclesiale, viaţa de aici (sub toate aspectele ei) şi viaţa de dincolo. Din punct de vedere Noutestamentar, în lumina faptei minunate din Cana Galileii - care trebuie privită ca o simetrie a evenimentului trait de familia paradisiacă - nu doar relaţiile dintre bărbat şi femeie sunt revoluţionate, ci chiar instituţia familială şi prin extensie, întreaga societate umană. Simbolul acestei revoluţionări, al acestei transfiguăari, este prefacerea apei în vin: relaţiile naturale, tradiţionale, sunt ridicate la un alt nivel, al maturitatii spirituale şi al înţelegerii active. Devine acum posibil ca, în măsura în care toţi membrii familiei se raportează către acelaşi Hristos, Legea să
poată fi interiorizată, transformată în chiar fiinţa omului, pentru că de acum - Hristos locuind în fiecare din cei ce cred - toţi devin temple ale Duhului Sfânt şi posesori ai spiritului Legii (1 Corinteni 3, 16;).Familia este reinstituită - în Hristos şi în Biserică - ca loc al educaţiei dar şi transformată în laboratorul duhovnicesc al deprinderii luptei cu patimile, patimi care sunt distructive pentru persoana umană şi pentru comunitatea omenească. Părinţii şi copiii primesc în egală măsură sfaturi apostolice, diferenţiate potrivit vârstei fiecăruia (1 Ioan 2, 12-14): copiii trebuie să înveţe ascultarea de părinţi pentru a dobândi cele făgăduite, iar părinţii trebuie să-şi privească fiii ca persoane chemate la desăvârşire şi nu ca obiecte, educându-i "în învăţătura şi certarea Domnului" (Efeseni 6, 1-4;).
Educaţia creştină, în continuarea tradiţiei vechiului popor al lui Dumnezeu, presupune iniţierea şi adâncirea în înţelepciunea descoperită omului de sus. Adresându-se episcopului Timotei, Sfântul Pavel îl îndeamnă să rămână statornic în învăţătura pe care a primit-o în familie, "de mic copil", prin cercetarea Scripturii, care, insuflată de Duhul Sfant fiind, îl poate mereu conduce la înţelepciune şi bună-purtare (2 Timotei 3, 14-16). Clericii, prezentaţi ca modele pentru vieţuirea creştină, trebuie să aibă familii bine întemeiate, cu "fii ascultători", cu "fii credincioşi" (1 Timotei 3, 4 si 12; Tit 1, 6), aceştia din urma fiind garanţia capacităţii pastorale a părinţilor lor: "dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (1
Timotei 3,5).În aceste condiţii, importanţa socială a familiei este covârşitoare. Deteriorarea relaţiilor sociale este, din perspectiva creştină, o consecinţă imediată a dizolvării familiei, proces care se petrece atunci când familia nu mai este unificată de aceeaşi credinţă şi nici însufleţită de iubire. Ceea ce, înseamnă că - vocaţia societăţii umane fiind aceea de a deveni o familie mare - nu se poate visa constituirea unei societăţi a comuniunii atâta vreme cât familia e rănită în chiar fiinţa sa cea mai intimă.

Nu mai este pentru nimeni un secret că, în occidentul şi în orientul european dar şi în societatea ultramodernizată nord-ameicană deopotrivă, majoritatea tinerilor preferă să nu se mai căsătorească, optând pentru relaţii temporare, neconvenţionale, oficiindu-se pentru distracţia lumească aşa-zisele căsătorii pe termen limitat, oficiate de diverse autorităţi sau autointitulate autorităţi în preajma "zilei îndrăgostiţilor" - şi lipsite de angajament social, doar pentru mofturi de moment, căsătorii valabile cel mult 24 de ore. Astfel de manifestări sunt clare simptomuri ale renunţării la valorile tradiţionale, creştine şi chiar seculare deopotrivă. Într-o viziune teologică, fenomenul apare ca o ultimă consecinţă a păcatului, înţelegând drept renunţare la orice responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a comunităţii umane. Şi toate acestea doar în numele “distracţiei”, de respectarea tradiţiilor şi a evenimentelor de import. Un proces la fel de serios este acela al disoluţiei rapide a unui număr mare, în creştere, de familii convenţional constituite (uneori chiar trecute formal prin ritualul tainei cununiei), proces datorat despărţirii temporare a soţilor, fiind plecaţi în străinătate pentru a câştiga mai bine, mai mult. Însă impactul e deosebit de nociv şi distructiv totodată. Soţii nemaifiind împreună, deciziile se iau greu, se pierde şi acea mică scânteie de iubire între soţi, apar dramele şi traumele familiale ale exodului după o ,,viaţă mai bună”. Faptul e cu atat mai dureros, cu cât instituţia matrimonială nu pare a mai fi inţeleasă în dimensiunea sa de angajament întru realizarea unei comuniuni din ce în ce mai desavârşite între membrii familiei. Căsătoriile se desfac pentru motive la fel de ridicole şi superficiale ca şi cele pentru care se contractează, trădând, de cele mai multe ori, interese pecuniare, confuzie între erotism şi iubire, patimi neîmblânzite, instabilitate sufletească... Ba chiar şi legislaţia în materie nu mai protejează familia ajungând ca să se poată desface căsătoria într-un singur termen de judecată, cu acordul ambelor părţi, din Codul Familiei şi din Codul de Procedură Civilă este scos termenul de adulter, etc.În aceste condiţii, şi nu e cazul să insist asupra acestor aspecte, nu se mai poate vorbi cu uşurinţă, la scară largă, naţională şi internaţională, de familia tradiţională, purtătoare şi garanta a unor valori, a înţelepciunii practice despre care am vorbit mai sus; cu atât mai puţin despre o familie în stare să propună şi să susţină saltul către
vieţuirea superioară, întru asemănarea cu Dumnezeu, fapt ce ar echivala - în aceeaşi perspectivă teologică - cu realizarea societăţii perfecte.

Mai mult, ceea ce până acum era ştiut a fi "celula de bază" a organismului social, familia, este împiedicată să-şi poată implini vreo funcţie reală, corpul social fundamentandu-se numai pe indivizi. Familia este antrenată în această dramă de opţiunile societăţii moderne, care preferă să înlocuiască realitatea socială cu elemente statistice, cum e individul, mult mai usor de manevrat, în statistici şi în relaţii inter-sociale. Aspectul care interesează aici este acela al pierderii de către familie a funcţiei sale educative. Teologic vorbind, aceasta pierdere este o consecinţă a abandonării temeiurilor creştine ale vieţii şi ale familiei.

Creaţi după chipul lui Dumnezeu, oamenii reflectă şi trebuie să reflecte în relaţiile dintre ei modul de fiinţare a Creatorului şi Arhetipului lor. Şi anume IUBIREA. Iar în familie aceasta se impune cu atât mai mult.Comuniunea mirilor se împlineşte şi desăvârşeste în comuniunea lor cu Dumnezeu în Jertfa Euharistică în care devin ,, Un singur Trup” în Trupul lui Hristos, care-i întegrează în Împărăţia Veşnică, uniţi în Taina iubirii dumnezeieşti.

Adevărul Tainei Căsătoriei este înalt iar Sfânta Scriptură o postulează pe aceasta ca una din porţile Ierusalimului ceresc .

1. Studiul Biblic al Vechiului Testament, Manual pentru Facultăţile de Teologie

2. Preot Dumitru Abrudan si Preot Emilian Cornitescu – “Arheologia biblică” 3. Pr.Prof.dr.Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică

4.Origen “Comentariu la Matei”

5.Prof.dr.Dumitru Stăniloae, “Teologie Dogmatică”

6. Irinee Hausherr ,, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin,,

7. Paul Evdochimov "Taina iubirii,,

8.Sfântul Ioan Gură de Aur "Comentariu sau Explicarea Epistolei către Efeseni,,

9.Pr.dr.Vasile Gavrilă „ Cununia- viaţa întru împărăţie”

Testamentul Sfântului Teodor Studitul

Testamentul lăsat de Sfântul Teodor Studitul obştii Mănăstirii Studion

De vreme ce ticălosul meu trup este bolnav fără leac şi nu vă pot aduna pe toţi la mine, fiilor, fraţilor şi părinţilor, în ziua sfârşitului meu, fiindcă mănăstirile sunt risipite prin locuri depărtate şi, apropiindu-se ceasul ca să mă duc din viaţă, nu mai este nici vreme, m-am apucat să scriu acest testament, pe care vi-l las tuturora.Am socotit dumnezeiesc şi cuviincios lucru, ca toţi să audă cuvântul meu cel mai de pe urmă şi, auzind, să priceapă cum cred, ce mărturisesc şi pe cine las egumen după moartea mea, ca să rămână între voi unirea şi pacea lui Hristos, pe care a lăsat-o Domnul sfinţilor Săi ucenici şi apostoli, când a fost să se despartă de pământ pentru cer şi să şadă pe scaunul din dreapta lui Dumnezeu.

Sfaturi către noul stareţ

Las ca părinte, luminător şi dascăl al vostru pe domnul şi părintele meu şi părintele vostru al tuturor, prea cuviosul Egliston. În taină, el este mai aproape de Hristos şi decât mine şi decât voi toţi, pentru că s-a înălţat prin smerenia lui asemănătoare cu a lui Hristos. Cu toate că el este împăcat aşa cum se găseşte, cred şi nădăjduiesc ca, prin povăţuirile şi rugăciunile lui către Dumnezeu, să vă mântuiţi toţi, dacă îi veţi fi ascultători şi supuşi.Mai apoi, după moartea lui, las pe cel care îl veţi alege voi, prin obşteasca sfătuire, după voia lui Dumnezeu, după placul fraţilor şi după dorinţa mea.Aşadar, ascultă Părinte şi frate, tu care vei fi egumen! Iată, înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor Săi cei aleşi, îţi încredinţez toată frăţimea în Hristos. Cum să o primeşti? Cum s-o ai? Cu ce fel de poveţe? Şi cum s-o păzeşti?Îţi las aceste porunci, pe care porunci eşti dator să le păstrezi şi să le păzeşti neclintite. Caută, aşadar, să nu schimbi felul şi rânduiala ce ai primit de la smerenia mea în ce priveşte obştea, afară de mare trebuinţă. Să nu agoniseşti nimic din lucrurile lumii, nici să vă strângeţi comori deosebite, chiar şi de un argint. Să nu-ţi împovărezi sufletul şi inima cu vreo putere sau grijă, afară de cele date ţie de Dumnezeu şi de mine: fiii şi fraţii duhovniceşti. Să nu te îndeletniceşti cu rudele şi cu prietenii tăi şi nici să ceri de la ei vreo moştenire, în viaţă sau după moarte - pentru că nu eşti din lume, ca să te împărtăşeşti din ale lumii - afară de cazul când cineva din lume îmbrăţişează viaţa noastră, dar şi atunci să faci cum au făcut sfinţii Părinţi.

Mănăstirea să nu aibă sclavi

Slugă să nu ai, nici pentru trebuinţa ta, nici pentru a mănăstirii încredinţată ţie şi nici la ţarine, căci şi sluga este chip al lui Dumnezeu şi au numai mirenii, precum au şi nunta. Lăuntric, tu să fii sluga fraţilor, cu toate că în afară eşti socotit stăpânul şi dascălul lor.Să nu foloseşti pentru nevoile obştii dobitoc de parte femeiască, pentru că partea femeiască a fost izgonită din cuprinsul nostru, din mănăstire, ţarini şi orice loc, aşa cum au făcut sfinţii Părinţi dinainte de noi şi după cum nu suferă nici firea.De asemenea, să nu încaleci pe catâri sau pe cai, dacă n-ai nevoie, mai degrabă, să umbli pe jos, asemenea lui Hristos. Dar şi atunci, ai voie numai când catârul este de parte bărbătească. Totdeauna, ai grijă ca toate lucrurile să fie de obşte şi fratele să n-aibă nimic al său, de la aţă până la ac.Împarte sufletul şi trupul tău cu dreptatea dragostei între toţi fiii tăi duhovniceşti şi între fraţi. Să nu te faci frate cu mirenii şi nici să ai cu ei legături de cuscrie, fiindcă ai fugit din lume. Părinţii n-au făcut asemenea lucruri, iar de se va găsi la cineva, nu este lege.Nu mânca împreună cu femeile, afară de mama ta cea bună şi de sora ta, însă, şi cu acestea, nu cred că este nevoie, după cum poruncesc sfinţii Părinţi.Nu pleca departe, dacă nu-i nevoie, lăsând turma singură, datoria ta fiind să te nevoieşti a mântui oile cele cuvântătoare ale lui Hristos.

Haine simple, odăjdii de preţ

Să nu calci legile sau canoanele sfinţilor Părinţi, mai ales ale marelui Vasile, ci să lucrezi şi să vorbeşti, ca şi când ai avea mărturii din sfintele Scripturi.Să nu-ţi părăseşti turma ta pentru alta şi să nu alergi după vrednicie mai mare, fără voia fraţilor.Să nu faci prietenie cu vreo călugăriţă şi să nu dormi în mânăstire de maici.(…)Să nu deschizi oricărui fel de femeie poarta mănăstirii, afară de mare trebuinţă, însă dacă împrejurările cer, lucrul acesta să nu fie cunoscut de toţi.Când va trebui să dormi afară de casa ta, să nu rămâi în case femeieşti, nici tu nici fraţii tăi duhovniceşti, ci alege case ale bărbaţilor evlavioşi. (…)Să nu-ţi faci haine de mult preţ, afară de odăjdii, îmbracă-te asemenea părinţilor, cu haine simple, aşa cum am făgăduit.Nu mânca bucate scumpe, cu lăcomie, nici la tine acasă, nici la ospeţe întâmplătoare, pentru că astfel de bucate sunt ale lumii acesteia, nu ale lumii viitoare.Nu strânge averi în mănăstirea ta, ci orice prisos împarte-l celor ce au nevoie, după porunca sfinţilor Părinţi.Să nu dai nimănui mai multă stăpânire decât trebuie fraţilor. Nici sufletul tău să nu-l desparţi de legile şi poruncile dumnezeieşti, chiar dacă vei fi închis până la sânge.Nici un lucru să nu-l faci numai după părerea ta; ci la orice lucru făcut, sufletesc sau trupesc, să ai sfatul şi rugăciunea părintelui tău duhovnicesc.Iar pentru trebuinţele mănăstirii, fie că este nevoie de unul, fie de doi sau de mai mulţi, alege pe cei mai înţelepţi, aşa cum am poruncit părinteşte, mai sus.Păzeşte cu scumpătate acestea şi toate cele ce ai mai primit de la mine, ca să-ţi fie ţie bine şi să te uneşti cu Domnul. Ridicându-te, însă, cu vorba sau cu sfatul, împotriva celor poruncite, te depărtezi de Domnul, atât pe tine cât şi pe alţii.

Sfaturi pentru fraţii din mănăstire

Apropiaţi-vă şi voi, fiii mei şi fraţi în Domnul, şi ascultaţi sufletescul meu cuvânt.Primiţi egumenul aşa cum l-aţi ales toţi, pentru că nimeni n-are voie să aleagă altă viaţă şi alt trai în afară de obştea frăţească, care vă leagă de Domnul.Sărutaţi-l ca pe un moştenitor al meu, dându-i toată cinstea şi evlavia.Supuneţi-vă lui ca mie, fără teamă că va pune lege nouă şi nici să-i cereţi mai mult decât darurile pe care i le-a dat Duhul Sfânt. Este de-ajuns să păzească ce i-am poruncit eu, smeritul. Iar de mă iubiţi, fiii mei, păziţi poruncile mele şi pacea va fi cu voi.Păziţi, fără de sminteală, îngereasca făgăduinţă pe care aţi făcut-o, vieţuind în chip ceresc. Aţi urât lumea, nu vă mai întoarceţi la lucrurile ei; v-aţi izbăvit de lanţurile patimilor trupeşti, nu vă mai legaţi iarăşi cu ele; v-aţi lepădat de bucuriile şi lucrurile zadarnice ale acestei vieţi, nu vă întoarceţi înapoi, ca să fugiţi de supunerea noastră plină de trudă şi să ajungeţi jucării ale dracilor.Răbdaţi, aşadar, până la sfârşit pe drumul ascultării, ca să luaţi cununa neveştejită a dreptăţii.De asemenea, păzind smerenia, lepădaţi-vă de voinţa voastră şi întipăriţi în inima voastră numai cele orânduite de egumenul vostru.Dacă veţi săvârşi acestea până la sfârşitul vieţii voastre, veţi fi fericiţi, pentru că veţi fi primiţi în ceata mucenicilor şi, încununaţi în împărăţia cerurilor, veţi câştiga şi bunătăţile veşnice.

„Să fiţi îndrăzneţi“

Fiţi sănătoşi, fiii mei, eu plec acum pe calea neîntoarsă, adică niciodată nu mă voi mai întoarce, cale pe care au purces toţi de la zidirea lumii şi pe care şi voi toţi veţi purcede, după trecerea acestei vieţi.Nu ştiu, fraţii mei, unde voi merge, la ce judecată mă voi înfăţişa, ce locuinţă mă aşteaptă.N-am făcut nici un lucru bun înaintea lui Dumnezeu şi m-am împărtăşit de orice păcat.Mă bucur numai că mă duc din lume în cer, de la întunerec la lumină, din robie la libertate, din pământ străin la cel adevărat şi al nostru.Cu multă îndrăzneală, de asemeni zic: merg către Stăpânul, către Domnul şi Dumnezeul meu, pe care L-a iubit sufletul meu, care mi-a fost Părinte şi, ca un fiu, nu L-am ascultat, care a fost pentru mine totul, de şi nu L-am slujit ca o slugă curată.Am scris acestea, rugându-vă să fiţi îndrăzneţi. Le-am scris şi pentru ca să vă rugaţi pentru mântuirea mea, de care dacă mă voi învrednici, să ştiţi, că nu voi conteni să mă rog pentru voi, cu îndrăzneală, să vă mântuiţi, bine să petreceţi şi să vă înmulţiţi şi în slava lui Dumnezeu.Nădăjduind, vă aştept pe fiecare, după moarte, să vă primesc şi să vă sărut.Bunătatea lui Dumnezeu să vă păzească pe toţi în această credinţă, până în veacul viitor, pentru că aţi păzit poruncile Lui.Aduceţi-vă aminte, fiii mei, de smeritele mele cuvinte şi păstraţi predania mea în Hristos Iisus Domnul nostru.

(notă - text reprodus după Sfântul Teodor Studitul - „Cuvântări duhovniceşti“, Alba Iulia, 1994)

CAND COMUNISMUL NU VREA SA MOARA IAR SFARSITUL LUMII BATE LA POARTA OMENIRII

(text scris in 2006 insa mi-am amintit de el cu ocazia vizitei lui Bush in Palestina)

Evenimentele ultimelor zile se succed cu o rapiditate ametitoare, iar unele dintre ele, desi trec aparent fara mare importanta, fac ca istoria imediata si urmatoare sa fie profund influnetata de acestea.Un moment ce trebuia sa se intample calm si fara tam-tam, iata ca produce valuri-valuri in societatea romaneasca si risca, ca orice astfel de eveniment sa intre in derizoriu, desi problema e daca nu grava e cel putin deosebit importanta. Alegerea Presedintelui Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a starnit valva. Iesirea ca invingator a lui Turuianu in locul lui Ticu Dumitrescu a provocat imense discutii deja iar in urmatoarele ore sau zile nu se stie deja un parcurs, insa este cert ca "s-a intamplat". Implicarea lui Basescu ori a Serviciilor secrete (S.R.I.; D.I.E.-directia de informatii externe ori pana nu demult Serviciul de cercetari ale Ministerului Justitiei si al Ministerului de Interne-un fel de s.r.i. intern al acestor ministere) chiar nu mai are importanta. De ce? Pentru ca "rezultatul" conteaza. Si care este acesta? Cel declarat si cel dorit este desconspirarea Securitatii comuniste si a celor care au facut parte din ea. Practic ultimul bastion in vederea caderii comunismului. Iar acest rezultat pare ca e departe de a fi atins. Ticu Dumintrescu, in nici un caz garantul bunei desfasurari a CNSAS, este fara indoiala un reprezentant necontestat a luptei anticomuniste din Romania. De fapt este contestat insa de adversarii comunisti sau de cei care se tem de adevaratele dezvaluiri. Ticu Dumitrescu, prin trecutul sau de luptator anticomunist autentic, de detinut politic in oribilele inchisori comuniste destinate "reeducarii" a fost si este un stindard al luptei antibolsevice. A militat si sustinut o lege ce ii poarta numele, prin care practic acest CNSAS a fost infiintat acum 6 ani, si din care din motive absurde(nu insist asupra lor si nici nu face obiectul acestui eseu) acesta nu a facut parte. Insa ca o ciudatenie(sau nu) in aceste zile se discuta asupra legii Lustratiei(adica impiedicarea fostilor activisti comunisti, securisti sau altor categorii de acest gen sa acceada la functii in administratie sau stat), iar legea nu indeplineste cvorumul necesar discutiilor finale si a votului. Mai sa fie?!! Acum 16 ani, la Timisoara, s-a dat lumii de stire o celebra Proclamatie cu un celebru punct 8, care in mare parte prevedea cam acelasi lucru. Nimic nou sub soare, insa cam tarziu. In Polonia, Cehia, Ungaria aceste legi(ale Lustratiei si a desconspirarii securitatii) s-au dat in 1990 sau cel mai tarziu in 1992. Unde sunt aceste tari? In NATO inaintea Romaniei si deja in Uniunea Europeana. Si au facut acestea fara nici o presiune externa, au facut-o ca o reparatie cel putin morala fata de anii de comunism si fata de victimile acestuia. Noi? ca aproape intotdeauna, la presiunile externe, la motivatia "cutitului la os", "in ultimile ceasuri". Uneori suntem tentati sa zicem: " bine si in ceasul al 12-lea". O fi, nu zic, insa in unele cazuri acest ceas al 12-lea pare a fi daca nu prea tarziu cel putin cam foarte tarziu. Marturiseam in anul 2000, cu ocazia alegerilor parlamentare si prezidentiale, ca am trait un sentiment mai mult decat ciudat, un sentiment straniu si anume acela al trairii de 10 ani inutili, ca in Romania nu se schimbase mai nimic, ca puteam sa "dorm" relaxat acesti ani, din `90 pana in 2000. Tot Iliescu era presedinte si tot partidul sau era la guvernare. Nu sustin ideea in nici un caz ca Vadim ar fi fost solutia acelor momente, insa sustin ca si atunci(si nu singurul) ca sansa lui Iliescu de a ajunge presedinte a fost Vadim. Trec peste faptul ca Iliescu obtinea al 3 -lea mandat prezidential, neconstitutional(nu am spus eu asta insa sunt total de acord 1990-1992>primul mandat, 1992-1996>al doilea si din 2000 al treilea), cu toate motivatiile pro nascocite si folosite, trec peste faptul ca nici la sfarsitul mandatului sau nu s-a aflat mai nimic despre 16-22 Decembrie 1989, chiar aproape nu mai prezinta interes, insa nu pot trece peste ceea ce am trait cam jumatate de viata si anume perioada comunista. Personal nu am nici un interes fata de vreo persoana a aparatului comunist, insa cel putin personal consider ca o data cu legea Lustratiei si cu deschiderea arhivei fostei Securitati, cel putin asupra acestor doua capitole se vor pune Cruce, si astfel, undeva in creierul meu, si nu numai, se va face liniste. Si daca mi s-ar cere sa am un motiv palpabil, dincolo de motivatiile prezentate, il am: 2 colegi de liceu care au murit la inceputul vietii in acele zile zbuciumate si blestemate(de unii). Insa nu vreau sa ma folosesc de memoria celor doi in acest eseu. Asa ca am sa continui spunand ca ar fi fost cel putin moral si folositor ca aceste fapte(legea si dosarele) sa se fi intamplat acum 16 ani.Insa, asa cum se spune, niciodata nu e prea tarziu ia speranta moare ultima. Iata ca in sfarsit, in fruntea Camerei Deputatilor, al 3-lea om in stat, este un om tanar, fara trecut comunist. E un inceput. Basescu a castigat alegerile cu o dizertatie patetica insa plina de adevar. A recunoscut public ca a fost comunist, ca a facut parte din Partidul Comunist, fara a fi facut parte din Securitate. Si cuvintele lui, au sunat ca o profetie. Ca romania nu va fi curata, nu va avea un viitor liniar pana cand in fruntea ei nu va ajunge un om neatins de ciuma rosie. Insa marele merit al lui Basescu(spun asta fara a fi un partizan infocat al presedintelui Romaniei) este ca, spre deosebire de predecesorii sai, incearca sa urneasca din loc un bolovan ce se numeste Romania. Uneori este singur, alteori este inconjurat de oameni. E greu si sunt constient ca e treaba de ani. Insa ceea ce este mai important e faptul ca macar se incearca, fie si de fatada. Insa asa cum un sistem nu poate fi inlaturat deodata si total in scurt timp, lupta aceasta va fi dura si grea, mai ales ca au trecut 16 ani de "tranzitie", practic a mai aparut o generatie care daca nu a fost atinsa de flagelul comunist are in maduva aceasta perioada post-decembrista. Insa, nadejdea si speranta ca Dumnezeu nu va lasa ca raul sa fie fara de sfarsit ma face sa cred ca voi apuca ziua cand cel putin in proportie de 99% comunismul va fi eradicat in orice forma din Romania. Si ce treaba are Dumnezeu si de ce imi doresc sa apuc ziua aceea? Pentru ca, asa cum spuneam si in titlu, incet, incet, ne indreptam spre sfarsitul lumii, al civilizatiei umane cel putin in forma in care o cunoastem noi. Departe de a fi fatalist, insa cred ca acesta se apropie. Bineinteles ca nu stiu ziua , luna si anul, insa asa cum am mai spus, unele semne incep a se implini. Nu sunt nici Nostradamus si nici vreun exeget asupra celei de a 2-a veniri a lui Iisus Hristos, insa din curiozitate, din diverse alte motive, nu trec indiferent pe langa evenimentele lumii in care traiesc. In nici un caz nu sunt un apocaliptic si nici un temator al acestor "zile de sfarsit", insa nu pot sa nu observ ca unele semne se implinesc. Si daca unele deja s-au implinit(vezi razboaiele in lume, bolile, ba chiar si raspindirea Evangheliei la scara planetara), unele sunt pe cale sa se implineasca si ca un martor marunt le consemn. Unul din aceste semne se refera la Tara Sfanta, la popoarele ce traiesc acolo, si anume israelitii si palestinienii. Primii au "primit" un "blestem" din partea stramosilor lor, iar palestinienii "ajuta" la implinirea semnelor. Sa fiu mai explicit. Mai in clar sau mai voalat, unul din semne va fi acela cand pe pamantul sfant va fi pace, cand practic vor trai ca doua state, atat evreii-mostenitorii, cat si palestinienii-dobanditorii acestui pamant. Marti,28 martie 2006, in Israel au avut loc alegeri parlamentare, iar castigator a iesit partidul Kadima, infiintat de Ariel Sharon(actualmente in coma profunda). Dusmanul existential al lui Sharon a fost Yasser Arafat. Insa cu moartea lui Yasser, Sharon asa cum a promis, a schimbat radical actiunile sale. Mentionez aici cateva actiuni ale sale si anume evacuarea de numeroase colonii evreiesti ca sa faca loc astfel Statului palestinian, propunerile sale de pace, incercarea de a linisti opinia publica evreiasca, si faptul ca a convins o mare parte dintre evrei ca solutia finala este pacea cu palestinienii. Castigarea alegerilor parlamentare a Autoritatii palestiniene de catre formatiunea Hamas(partid si aripa ultra-radicala palestiniana) a pus si inca pune in pericol marea pace. Insa, asa cum s-a mai intamplat, marile puteri mondiale(conduse dealtfel tot de evrei) s-au implicat iar acestea au format cvartpartitele pentru pace(SUA,ONU,UE si ONU), cu scopul declarat si concertat de a se face pace in regiune. Bineinteles ca piedici vor mai fi, ca atentatele sinugigase nu vor inceta imediat, ca atat palestinienii cat si evreii se vor simti tradati de conducatori, insa la Hamas, poporul evreu a facut o mutare mai mult decat inteligenta alegand in mare masura acest partid, copilul de suflet si speranta lui Sharon. Ironia sortii e ca e posibil ca nici unul dintre titanii acestui proces de pace sa nu apuce sa vada implinirea viselor lor. Yasser e deja in pamant, iar Sharon e mai mult decat "leguma". Yasser, cel care si-a dorit cu viata sa vada un stat Palesinian adevarat, a murit mai inainte de vreme, Sharon e in coma sa profunda din care al sau Yahve il mai poate ridica. Insa ca o ipoteza ciudata, de suferinta celor doi e legat Mossad (serviciul de securitate israelian), un ultim bastion in acest proces. E doar o ipoteza personala (e posibil sa nu fie numai a mea) fara alte implicatii, mai mult speculatii.Insa ce legatura are comunismul si pacea din Orientul Mijlociu? Si unu si altul e un proces lung si dureros, ce a sacrificat, sacrifica si va mai sacrifica destine si vieti, ce nu au se pare un sfarsit previzibil, insa e cert ca e dorit din ce in ce mai mult si de catre din ce in ce mai multi.Daca sfarsitul procesului comunismului in Romania va aduce poate o liniste morala si sociala, sfarsitul procesului de pace va aduce, se pare si inceputul sfarsitului omenirii. Speranta, dorinta si gandul meu este ca sa nu se intample concomitent, ci pe rand, evident ca cel din Romania intai si cat mai rapid.

Discutie despre politica si vot

Am avut astazi o discutie cu o persoana, respectabila si integra, despre politicieni, vot si clasa politica. Discutia a plecat de la problemele cotidiene ale orasului in care locuiesc si despre cum si-au indeplinit promisiunile alesii nostri. Si am ajuns la un moment dat cand, interlocutorul meu era deosebit de amagit de politica si politicieni, de alesi si de vot. Ideea e ca omul, scarbit pe bune de ceea ce se intampla in tara si in oras mi-a declarat ca de acum nu se mai duce la vot si ca nu il mai intereseaza aceste subiecte, rugandu-ma ca in discutiile viitoare sa nu mai aduc aminte despre asa ceva. Aproape perplex, incercand sa ii explic parerea mea, omul m-a lasat balta si a plecat in treaba lui. O astfel de atitudine, aceea de delasare sincer nu o accept, si pentru ca nu am reusit sa ma exprim in totalitate atunci, o fac acum. Problema votului e una dubla, adica atat a politicianului fata de electorat cat si a electoratului fata de politicieni. Iar la randul lor, aceste probleme se divid in inca doua. Relevant, voi vorbi pe foarte scurt despre relatia electorat-politicieni. Avem politicienii pe care ii meritam, si asta cauzata de votarile anterioare cand am pus stampila fermecati de zambetul bunicutei, ori de sarmul lui petrica sau de promisiunile patriotarde. Am votat ca ne-a placut, apoi ca sa-i schimbam, apoi schimbarea schimbarii si din nou o schimbare la schimbare. Am votat aiurea, facand pe placul celor care ne-au chemat la vot, iar noi cetatenii habar nu am avut sau mai bine zis nu am vrut sa ne interesam de ei. Am votat cu inima sau cu ochii si nu cu mintea. Intre timp, somnul ratiunii electorilor a nascut monstri, care mai de care mai hidosi si mai ciudati. S-a nascut si format o clasa politica hada, fara forme,lipsita de bun simt ori de alta forma de respect fata de cetateanul cu votul. Ei se imbuiba permanent, noi saracim vazand cu ochii. Cat despre refuzul de a vota, este apanajul celor ce fac politica, adica mai mare bucurie nu au, caci, cum spunea un "nene taica" de pe la americani, important nu e cine voteaza ci cine numara voturile. Insa, iertat sa fiu, nici blazarea cetateanului nu e o atitudine corecta, caci astfel, si prin acest mod de traire, se perpetueaza stirpea monstrilor politici. Prin 2000, an electoral desigur, circula ideea ca degeaba mergem la vot, ca tot Nastase si ai lui castiga alegerile. Ca si replica la aceasta a aparut un slogan extrem de valabil si anume: Voteaza sau taci! ori votezi, adica iti exprimi o optiune, indiferent care ori nu te mai tangui. caci asa-i romanul, orice il doare si nu are leac decat in Dumnezeu si mama natura. Iar puterea data aiurea, a facut sa apara forme ciudate si absconse de cenzura, incat la un moment dat ne temeam de aparitia unui nou partid - stat , ori a unui Lider-Calauzitor. Ce e mai grav e ca unii erau de acord si inca mai sunt cu asa ceva . TRRREEEEEZZZZZIIIIIIIIIIIIRRRRREEEEAAAAA!!!!! pai degeaba au murit aceia in `89? Ca au murit aiurea asta e clar, dar chiar degeaba? Iar celor care inca mai regreta niste vremuri de mult apuse, ba culmea ca sunt si tineri printre ei, le adresez o intrebare: bai fratilor, ce erati voi daca nu se schimba nimic? aaa? eram decat cetateni ai mandrei noastre patrii si iubeam nespus si la nesfarsit pe cei doi neinfricati luptatori spre biruinta si a tarii bine. ma opresc aici cu astfel de epitete, nu de alta dar am inca in arsenal limbajul de lemn. Aici e marea problema. Ne putem desprinde cu totul de trecut ori ba? Indiferent cat ne-ar durea insa asta e crunta realitate. Sincer, azi nu as fi fost cel ce sunt. Si nu sunt decat mai nimic, insa am pretentia ca gandesc liber si ca inca ma pot exprima la fel(adica liber). Imi veti spune cu mila ca doar asta e averea dobandita in acesti ani de "democratie". Pai fratilor , si nu e suficient? E mai preferabil vremea cu bancurile spuse pe soptite si la colturi? Ei bine, asta e marea avere castigata de noi toti. Insa ce facem cu ea? O risipim periodic, in anii electorali, lasandu-ne amagiti de vorbe si imagini, de produsele din magazinele tip economat, de carnatul si berea de la mitingurile electorale. Si ce capatam? Paine si circ. Iar cum painea e din ce in ce mai scumpa, avem portie dubla de circ. Insa noi, noi ce facem? acceptam evidenta cu seninatate, preferam, in locul informarii si a constientizarii, sa urmarim diversele si multiplele emisiuni de discutii televizate, sau la vreo stupizenie de show, ori sa privim ce s-a mai intamplat in episodul 178 din cele 300 a vreunei telenovele. Iar seara, inainte de culcare, pe langa eventuala rugaciune, nici nu mai dam atentie sau gandire miimica adevaratelor probleme cu care ne confruntam. Preferam tacerea si neimplicarea, multumindu-ne cu din ce in ce mai putinul zilnic, adormind cerebelul si lasand pe altii sa ne rezolve problemele. Tinerii nu se "baga" ca sunt "prea tineri" si oricum ei sunt ocupati cu altceva, iar cei maturi au alte griji si daca au alesi in mod democratic care sa ii conduca, ei de ce sa isi mai bata capul. Iar cand vine vorba de alegeri, suferinta votantului e evidenta. Sa nu fie prea tarziu sa ne tratam. Cat despre solutii, nu neaparat ca nu am, sau ca le stiu pe toate. Insa pentru mine, eu stiu ce am de facut.

TU STII?

Ce nu-ti va cere Dumnezeu

Ce nu-ti va cere Dumnezeu niciodata:

Dumnezeu nu-ti va cere sa spui ce suprafata are casa ta, dar iti va cere numarul celor pe care i-ai primit in casa ta. Dumnezeu nu-ti va cere numarul hainelor din dulapul tau, dar iti va cere numarul celor pe care i-ai imbracat. Dumnezeu nu-ti va cere sa-i spui cel mai mare venit pe care l-ai realizat, dar te va intreba daca ti-ai indeplinit slujba dupa maxima ta capacitate.Dumnezeu nu te va intreba cati prieteni ai avut, dar te va intreba cator oameni le-ai fost prieten. Dumnezeu nu te va intreba despre vecinatatea in care ai trait, dar te va intreba cum ti-ai tratat vecinii. Dumnezeu nu te va intreba despre culoarea pielii tale, dar te va intreba despre culoarea caracterului tau. Dumnezeu nu te va intreba de ce ti-a luat asa de ce ti-a luat asa de mult ca sa gasesti Salvarea, dar te va duce, plin de iubire in ceruri si nu la portile Iadului. Dumnezeu nu te va intreba cator oameni le-ai transmis acest mesaj, dar te va intreba daca ti-a fost rusine sa-l transmiti prietenilor tai. Deci transmite acest mesaj mai departe si fii mandru decredinta ta.

sa traim eternitatea si clipa dincolo de ea

undeva intr-un loc anume oamenii ma uimesc. imi alatur pasii de pasii lor si fiecare cuvint rasuna sub clopot. cand se face noapte ascult uneori. singuratic invat bucuriile pe de rost.dorurile imi stramteaza inima zamislind vise. Din zboruri prelungi nu se moare asa de usor.Te aseaman privirilor omenesti cu vorbe ciudate ca eu sunt un tu.cand voi fi departe sa nu ma cauti decit in prima imbratisare.Te voi privi adanc cand soarele dormitand rasare si-am sa ma fac roua ca sa mor pe buzele tale cu ochii mirati.Cit a trecut intreba-ma-vei insa doar cintecul pamantului soptindu-ti va plecape fruntea amurgului cel nascut din pamint.sa te sadesti imi vei spune intre zi si noapte si atunciiti voi zimbi in culori tremurate sclipiri luminoase vor strapunge ecoul.si dincolo de timp voi intineri. voi spune etern te iubesc. ma pregatesc indelung sa ma trezesc mereu mai aproape de sufletul tau.pe-a campului plete, prin toate colturile, se string somnurile noptilor nedormite si ma ma apropii de tine iar din mainile tale imi iau hrana tisnind dintr-un izvor curat.eu m-am nascut fara tocmeala imi vei zice intr-o copilarie stropita de saruturi ca un strigat intr-o dimineata.se mira pasarile tulburind linistea si nu inteleg cum poate fi atita nemiscare caci doar inima nevolnica se-aseaza intr-o cupa.aici doar gandul isi canta simfonia dincolo de vise sperante si-mi sfredeleaza mintea.noi visam fila cu fila, tu azi te simti puternica, nimic nu te framanta insa cumplitele furtuni sub arsita veri se vor strivi,desigur.nu crezi in anotimpurile reci, si astepti sarutul meu fierbinte sa te atinga...imagine...vis...dor .ti-ai modelat conturul inflacarat de ganduri in dezmierdarea trupului adormit de scliprea rozelor? parfumul ploilor prin vazduh preumbla iar furtuna amesteca norii.tot cerul e plin de mirosul anotimpului trecut.imi voi zidi casa in inima tasi vom sorbi din cupele pline de vant ce va soti"e zi de nascociri".gandurile bune sfioase, amintiri uitate prin cuiburile randunicilor, asteapta primavara.vestile cad de-a dura insa nu spun nimic.doar liniste.din fiecare umbra, de orinde, o caleasca calare duce dorul meu spre uncurcubeu de flori.nesaturate zilele zboara spre tine.e zi de sarbatoare.a invierii.a domnului. mi-am lungit bratele dinspre nord spre sud, dinspre est spre vest.poate aceasta e clipa cand toate orele se opresc la numarul 23, unde stai acum. Ma zbucium de durere iar bucuria lipseste. e prea departe iar eu nu pot merge. picioarele sunt inghetate iar bocancii de fier pe care ii am nu ma ajuta. si nu ma crede nimeni. In noapte strig dupa tine s te regasesc in starea de mugur clipocind a primavara indepartata.mi-am frpt inima in zilele cind degetele nerabdatoare iti bateau in geam. si nici nu stiu daca erai acolo cu adevarat.vreau sa te rasfat in culori, iubire, vesnice luminate de soarele amorului. ai avut pentru o clipa curiozitatea sa masori distanta dintre inimile noastre? ai simtit in palmele insetate de dragoste cum se poate bea cerul? ai cuprins cu privirea visele pierdute fara noima in noptile fara luna? fara dragoste greu se poate sapa la radacina cuvintelor. Te primesc in insula sufletului meu, te astept! maine dimineata as vrea sa ma trezesc copac, sa poti privi cum cresc laanga inima ta, sa poti privi cum cresc si asa in plina iarna sa-nfloresc.in crengile mele sa–ti prinzi cercei de stele si sa te catari dincolo de marginile vietii. incerc sa fac parte din timpul acesta ce se conjuga pe mapamond. incerc sa fac parte din lumea ta cand clipa intinereste, cand umeri-mi strivici de vreme isi leagana timpul strans ca un manunchi, cu trupul cald si linistit in linistea singuratatii.as vrea sa pot rupe valul timpului.ti-e frica sa pasesti pe carari stiute insa nedorite ca un hau ce se asterne intre tine, intre mine ,intre noi si paradis.voi umple golul acesta cu toata inima mea.nu uita: calea e plina de ghimpi si de flori. fiecare zare ascunde o alta zare.e timpul cand voci nepamantene isi vor asculta glasul, iti vor insemna zborul. va trece ce e rau, gandeste si nu judeca. lasa inima sa fie avocat in fata instantei judecatorului suprem. va sti ce sa spuna, fii doar martor nemincinos si asculta. glasul acela e cel care tebuie urmat. e vocea dragostei noastre, a iubirii juruite. iar cealalalta voce? e glasul ce te cheama ca sa fii alaturi. de cel ce te iubeste. sticla marinarului ajunge pana la urma la tarm, iar biletul lui citit.piratii nu stiu de el. in el e sufletul ce te cheama alaturi la nevoie dar si la bucurii.un vis, o bucurie, un gand izbavitor.te astept, vesnica mea iubire sa traim eternitatea si clipa dincolo de ea.

Declaratie de iubire

Stii, si-acum ma mai trezesc in miez de noapte ,pt ca mi se pare ca iti aud vocea,iti simt mirosul,simt atingerea ta,aud soaptele tale. Si ma intreb de ce mi se intampla toate astea cand tu ........tu nu esti langa mine. M-ai ridicat spre cer,mi-ai aratat fericire, mi-ai dat dragostea adevarata, dupa care mai aruncat in haos.pt ca zambetul tau sa nu fie niciodata umbrit as cauta lumina in intuneric, pt ca ochii tai sa nu fie tristi as reinvia frunzele care mor toamna, pentru ca pasii sa-ti fie calauziti tot timpul as lua stelele de pe cer ca sa-ti lumineze calea, pentru sarutul tau as ingheta soarele, pentru iubirea ta as topii ghetari si as seca marile, pentru amintirile noastre as transforma clipa in eternitate, pentru intreaga ta fiinta as renunta chiar si la viata. Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda, boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit. Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete! Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubirea mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul iar sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi verzi-caprui si un zambet cald care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi!

unde oare am mai citit asa ceva?

...daca iubesti ceva....lasa-l liberdaca se intoarce la tine....este al tau iar daca nu,.....nu a fost al tau niciodata !!!!