marți, 29 august 2017




- Trăiască Ponţius Pilat ! Mare este Roma şi puternică ! zise Gramius intrând în pretoriu
- Aşa să fie cum zici tu ! răspunse Pilat. De unde vii?
- Cealaltă Caesaree, din ţinutul lui Philip, cu un mic popas în Tiberia de la malul lacului Ghenizaret. Conturi, taxe, cheluieli de aprovizionare, alea, alea…
- Mă rog, ale tale socoteli. Uite ce am primit de dimineaţă.
Cred că ne interesează.
- Ne...? întrebă suspicios Gramius privind către hârtia ce purta la vedere sigiliul regelui Irod
- Citeşte şi discutam după.
Gramius se aşeză la masă invitat prin semn de către Pilat, desfăcu sulul regal şi citi pe îndelete, cu voce îngânată :
„ Irod, prin voia Romei şi al Caesarului Tiberius tetrah al Galileeii la…la…la…împlinindu-se anii de când m-am născut şi vrând să nu treacă aveastă zi nesarbatorită, am gândit să înfăptuiesc adunare de ospeţie cu jocuri şi veselie.Şi nevrând a petrece singur, vă rog a-mi onora cu prezenţa înălţimii voastre acest eveniment ce se va ţine în marea cetate Macheronta, locul unde maica mea m-a adus pe lume. Vă rog să binevoiţi a trece pragul casei mele ce va fi aceeaşi şi pentru domniile voastre în a paisprezecea zi a lunii Ehul. Irod tetrarh…la...la...laa…”
- Aşa, şi? Irod face banchet şi ne invită la mâncat şi băut.Semn că s-a mai maleat puţin, mai ales ca pentru el banii vorbesc. Şi n-au fost puţini când s-a împărţit golirea vistieiriei templului. Grosul a rămas la el.
- Eu am să merg, dar însoţit de tine, că cine ştie ce năzdrăvănie face şi eşti cam singurul care mă potoleşte, plus că le ştii hachiţele. Pe drum mai vorbim, mai discutăm. M-ar interesa să văd ce mare cetate o fi Macheronta unde l-a nascut maică-sa.
- Ei…mare…În primul rând Irod exagerează.. uită sau se face că lumea nu ştie că e fiul unui fost rege, evreu, dar ceea ce l-a purtat în pântece e din Samaria, femei simplă pe nume Macelta. Iar când i-a venit sorocul de a naşte, i-a fost îngăduit să o facă într-o mică cetate, un fel de avanpost faţă de nabateeni.
Cum nu ştia că va avea băiat, nu risca să fie la lumină, în popor. După ce a aflat că are un fecior urmaş, copilul a fost adus la curte şi recunoscut ca fiu regesc. Aşa vorbeşte lumea...legende de-ale lor!
- Dar ceva de groază cu ăştia ! spuse Pilat
- Eh…parcă în Roma uneori e altfel? replică Gramius. Mda...Pe drumul ce coboară de la Yerichon înspre miază-zi până la poalele muntelui Nebo.... era interesant dacă îl mai găseam şi pe răzvrătitul ăla zise Gramius şi se opri brusc, dându-şi seama că deschisese un subiect delicat.
- Mergem, cum nu! Va avea ocazia să-mi explice cum de a intrat în Iudeea şi reţine oameni fără ştirea mea. Sau crezi că am uitat? Pilat era nemulţumit de faptul că Irod arestase pe esanianul ce predica în pustia Iordanului şi care se afla în partea Iudeii la momentul reţinerii de către soldaţii irodieni.
Ştia asta din zisele iscoadelor trimise chiar de el, ce pândeau zilnic pe răzvrătit.
- Parcă va avea timp cineva să discute despre asta? Irod vrea să se dea în spectacol cât de puternic este el ca rege al iudeilor şi ca banii nu-i lipsesc.
Gramius nu mai insistă, ca să nu îl irite şi mai mult pe Pilat, asupra faptului că Irod plătea grupuri de susţinători ce mergeau prin oraşe şi sate şi vorbeau cu mai-marii sinagogilor şi oameni influienţi din comunităţi ca să adere ei în primul rând şi apoi cât mai mult popor la ideea unui regat unit al tuturor iudeilor sub domnia sa. Să se reconstituie vechiul regat, ce va fi sub domnia unui alt Irod. Rege vasal Romei, dar rege. Acesta era visul clientului Romei. Şi evident, să înlăture administraţia directă venită de la capitală. Tiberius încă nu aflase toate dedesubturile şi chiar dacă era cine să le spună, el nu prea stătea în Roma ci mai mult se afla în Capri.
Irod profita de lipsa suveranului şi presa pe la toţi senatorii şi sfetnicii augustului ce îl ascultau şi îi promiteau că îl susţine. Evident pe bani. Ponţius Pilat ştia deasemeni foarte bine situaţia.
- Timp este...te vei ocupa personal să încropim de nişte cadouri. Nu exagerat de scumpe dar nici ieftine, că deh,mergem la un rege totuşi.
- Se va rezolva, cu siguranţă. Pot să îmi văd de ale mele? întrebă Gramius. Pilat făcu semn cu mâna în timp ce privirea era aţintită pe nişte documente.
La timpul socotit, Pilat însoţit de Gramius şi alături de o centurie de soldaţi batură drumul către locul petrecerii. Calea lungă şi întortocheată cu siguranţă ar fi stors de vlagă pe oamenii obişnuiţi însă soldaţilor nu li se părea prea greu, căliţi cu marşurile bilunare lungi de peste treizeci de kilometri
şi cu întreg echipamentul de campanie în spate. Priveliştea din apropierea cetăţii era sălbatică, cu Marea cea Sare şi Muntele Nebo în zare ca vecini naturali, lăsând în urmă orice pată de omenire.
Dincolo, în pustie, departe spre răsărit, se întindeau ţinuturile nabateenilor. Pilat privi atent şi cu ochi critic către zidurile înalte ce se arătau a fi groase după turnurile ridicate.
„ Hmmm... s-o creadă el că mai are unde se ascunde şi să se apere. Brava armata romană oricând va pune la pământ aceste adunături de piatră” gândi Pilat în timp ce intra în cocheta cetate ce se afla în juridisctia lui Irod Antipa.
Din punctul de vedere al acestuia trebuia ca Ponţius Pilat să se simtă onorat ca a fost invitat. Urmat de Gramius, Pilat se îndrepta către singură clădire mai mare din cetate.
Sclavul lui Gramius, nedespărţit oriunde se ducea, se grăbi să ajungă la uşă înaintea lor.
- Ăştia nu au sclav nomenclator? pe noi cine ne anunţă? întrebă contrariat Pilat
- Are pe cineva, fii calm, replică Marius.
Două uşi mari de bronz se deschiseră în faţa lor şi o voce uşor piţigăiată se auzi în urma lor imediat ce păşiră
înăuntru:
- Măritul şi puternicul Lucius Ponţius Pilat, procuratorul şi prefectul întregii Iudei cu alaiul său.
Urcând cele câteva trepte de la intrare, Pilat roti scurt privirea încercând să cuprindă complet încăperea ce se deschidea în faţă. Salută scurt din cap către întreaga asistenţă. Din baldachinul său Irod ţâşni către el şi cu voce mieroasă se adresa către cei doi invitaţi:
- Mărite Ponţius Pilat! Ce onoare pentru mine! Mă bucur nespus de mult că aţi binevoit a trece pragul casei mele în această zi deosebită pentru mine! Bine aţi venit la această mică serbare! mai spuse Irod cu zâmbet larg, apoi continuă: Încântat de prezenţa lui Caius Marius Gramius deasemeni. Gramius salută şi el prin scuturarea capului. Fiţi bine veniţi şi vă rog să vă faceţi comozi, mai ales după un drum către
Macheronta! Simţiţi-vă cât mai bine şi vă doresc spor la distracţie! Cât mai multă! spuse Irod.
Pilat întoarse capul şi din priviri făcu un semn scurt către trei soldaţi ce rămăseseră la intrare. Aceştia au pus la picioarele lui Irod câteva pachete.
- Să-ţi fie de bine aniversarea şi să fii în continuare fericit şi sănătos ! replică Pilat. Şi cum nu e frumos să vii cu mâna goală la un aşa eveniment, am socotit să îţi aduc câteva atenţii: un cufăr din lemn de cedru care are nişte adaosuri de fildeş şi aur ca pentru un rege, o tipsie de argint curat îmbelşugata cu pietre preţioase şi nestemate rar găsite...
- Vai...dar nu trebuia să aduci nimic special guvenatorule...întrerupse Irod prezentarea darurilor.
- Şi aici, continuă Pilat imperturbabil... ca să înveselim atmosfera...o amforă cu vin de Galia. La auzul acestor daruri invitaţii ponira aplauzele.
Erau printre ei evrei bogaţi, oameni de vază de prin Tyr, Sidon şi Alexandria, negustori din Siria, toţi cu averi
nemăsurate.
- Mulţumesc din inimă de darurile oferite! Vă rog scumpii mei oaspeţi, să vă aşezaţi cât mai comod. Banchetul stă să înceapă, zise Irod cu ochii strălucind de bucurie mai ales către întreaga asistenţă ce auzise şi văzuse cadourile adusese de romanul pe care el, dealtfel, îl dispreţuia.
Ponţius Pilat îşi aranjă o cută imaginară la toga sa din lână fină tivuită cu o fâşie purpurie un pic mai lată de două degete, semn al apartenenţei din clasa nobililor romani.
În picioare era încălţat cu cizme din piele de căprioară, fără ghinturi în talpă, având multe catarame mici şi
argintate, după moda apărută în Roma de curând. Acelaşi model de încălţăminte purta şi Gramius la acest eveniment,semn că cei doi, deşi la margine de lume, nu erau rupţi total de tendinţele centrului. Ceea nu ştia Pilat era că atelierul de unde proveneau cizmele aparţinea familiei lui Gramius.
Se aşeză fiecare pe canapelele rezervate pentru ei cu perne multe şi bogat ornamentate. Nu dură mult şi sunetul de trâmbiţe anunţa începutul veseliei. Făclii multe, lumânări şi lămpi cu ulei aşezate în faţa unor oglizi bine lustruite luminau bine întreaga sală.
„ Vrea să aducă strălucirea Romei în pustietatea asta. Păcat de el, nu va reuşi. Ţăranul tot ţăran rămâne” îşi spuse Pilat iar în mijlocul sălii îşi făcu apariţia un tip mărunţel ce se mişca sprinten şi vorbea tare şi teatral ca să fie auzit:
- Bine aţi venit cu toţii, măriţi şi cinstiţi invitaţi. Azi avem deosebita onoare şi plăcere totodată, zic eu, rostind zâmbind complice, să-l serbăm pe conducătorul Galileii, preaputernicul Irod. Şi nu vreau să vă reţin mai mult şi...să înceapă distracţia!”
 Pilat îşi fixă privirea către vorbitor şi realiză că este Huzah, marele dregător al regelui iudeu. „ Un pupător în fund de mare clasă, un talent” gândi cu ironie procuratorul în timp ce îşi făcu apariţia zeci de servitori ce
puseră pe măsuţele dintre sofale mâncare din belşug şi să toarne băutură în cupele de argint. Stridii aduse de pe malurile Campaniei, piept de viţel umplut cu legume trase la grătar, prepeliţe prăjite şi stropite abundend cu sos de castraveţi, pui de găină în sos de nucă, ciupercuţe rumenite în miere de albine, porumbei umpluţi cu boabe de grâu prăjite, calcani şi sturioni fierţi sau prăjiţi alături de amfore pline cu vin de Palermo. Un adevărat dezmăţ culinar prin care Irod vroia să arate ca un rege cu adevărat şi că de această cheltuială nici nu-i păsa. Şi după primele minute când toţi înfulecau pe-alese intrară şi actori, muzicanţi şi ceva circari ce
ce făceau tot posibilul ca amosfera să fie destinsă şi râsul să domine. Cei doi romani stăteau aproape unul de altul, având în raza lor de vedere pe Irod dar îndeajuns de departe ca acesta să nu audă ce discutau aceştia.
- Dacă Antipa are iluzia că poate aduce aici Roma şi fala ei...se înşeală amarnic. Amarnic!, zise Pilat către Gramius, închinând de complezenţă cupa sa către Irod şi înclină capul.
Irod văzu şi ridică şi el în semn de răspuns cupa lui.
Pilat vizibil puţin prins de aburii vinului, se răsuci cu totul către Gramius şi continuă: Şi ştii de ce? Gramius ridică întrebător din umeri în timp ce muşcă dintr-o pulpă de căprioară bine friptă. N-are stil ! Da, Gramius! Îţi spun eu...nu are stil! Dar ce să-i ceri unui fiu de rege şi-o ţărăncuţă? O parte din el o fi vrând multe dar cealaltă parte nu îl lasă nicicum.
- Asta cam aşa e ! răspunse Gramius aprobator din cap. „Până la distracţiile cu caesarul, ca tine, eu mă mulţumesc şi cu astea de provincie. De-ar mai face! ” gândi acesta şi ridică la rândul lui cupa către Irod.
Discuţiile intre meseni erau în toi, unii în taină să nu fie auziţi, alţii cu voce tare fără fereală, artiştii îşi făceau
numărul, gălăgia devenea asurzitoare. Cu toţii se înfruptau din bunătăţile aproape fără număr puse la dispoziţie cu acest prilej.
Cine să bage în seamă că timpul trecea către târziu în noapte? Într-o parte a sălii către o intrare pentru slugi, nimeni nu băgă în seama când după draperia instalată acolo, tânăra Salome discuta aprins cu mama ei. Cei prezenţi sesizaseră cu greu ca dipărusera din torţe iar mulţime de lumânări şi lămpi cu ulei fuseseră stinse.
Treptat se instală liniştea. Irod ce era turmentat de vin vru să strige la slugi însă îşi dădu seama alături de invitaţi că urma surpriza serii.
Începutul unor sunete de tobe şi clinchetul de tamburine îl opri. În penumbra aşternută o adolescentă îşi
începu dansul. Era îmbrăcată doar cu un voal fin, o salbă de aurei ce îi strângea părul de pe frunte iar un lanţişor de aur cu verigile în formă de solz de peşte strângea delicat glezna. Îşi unduia coapsele, scutură din piept, uneori se lasă în genunchi şi se pleca până ce fire răzleţe atinseră podeaua din lespezi de marmură vişinie, arătându-se preţ de câteva secunde în faţa fiecărui invitat. Ochii acestora sticleau şi străluceau intens la vederea ei.
„Bună bucăţică! Arată bine pentru vârsta ei. Dar e încă copilă!”gândi Gramius când trecu prin faţa lui. „Halal ţie Irod! Fiica nevestei tale dansează ca o bacantă ordinară! Fiică de rege sau curtezană de rând? Vai ţie biet rege!” îşi rosti Pilat în minte când Salome trecu prin faţa lui.
Ajunse în faţa lui Irod. Salome îşi tremura corpul în ritmul muzicii. Regele vizibil înfierbântat privi spre ea de
parcă ar fi vrut să o atingă cu ochii. Coapse rotunde şi sâni bine conturaţi. Nu mai ştia unde să privească mai întâi. Ritmul se înteţi din ce în ce mai mult. Picături de sudoare coborau pe tâmplele delicate ale fetei ce parcă se pregătea să devină femeie. Dansul deveni infernal. Un nod în gât era la mai toţi mesenii. Câteva rotiri, câţiva paşi înapoi spre mijlocul sălii apoi Salome făcu un salt în aer înspre Irod lăsând preţ de
câteva clipe să-i vadă feminitatea în toată splendoarea ei.
Ca un făcut, tânăra plutea în aer susţinută de mâini nevăzute. Când se opri în faţa lui, muzica încetase. Răsufla
din greu după efortul depus.
Irod răsufla şi el din greu însă nu din acelaşi motiv. Înghiţi cu greu din cupa sa de aur şi mai mult scurtând
cuvintele şi răsuflând puternic striga din toate puterile:
- Salome...Salome... Eu, Irod, rege al Galileii, cere ce-mi vrei şi eu îţi voi da până la jumătate din regatul meu şi averea mea. Ai cuvântul meu, aici, în faţa oaspeţilor mei ! Spune! grăi Antipa încurajat de băutură şi dansul deşuchiat dătător de speranţe pentru împliniri carnale
- Nu ştiu ce să cer ! grai Salome. Aştepţi un pic?
- Desigur ! Dar nu sta mult ! Salome o zbughi până după perdeaua unde stătea maică-sa. Preţ de câteva momente se auzi o ceartă violentă între ele, semn că niciuna nu era hotărâtă în privinţa cererii. Profitând de clipele de amorţeală generală, servitorii începuseră să aprindă înapoi luminile.
Irod începu să fremete sperând să poată continua jocul cererilor între el şi fată. Aceasta se întoarse în faţa lui cu o tipsie din argint în mână. Gramius recunoscu darul către rege.
În sala de banchet, pe şoptite, participanţii făceau aprecieri nu prea „religioase” despre corpul, mişcările şi dansul văzut.
- Îţi vei ţine cuvântul? întrebă Salome ajunsă din nou în faţa lui Irod.
- Ce am zis, am zis ! Sunt rege ! Ai uitat în faţa cui stai? răspunse Irod mai mult zbierând.
- Atunci să-mi dai pe tipsia asta capul lui Yochanan ben Zekharyah. Irod albi la fată şi muţi. Rânjetul plin de pofte trupeşti dispăru pe loc. Iar invitaţii ce nu ştiau limba nici nu băgaseră în seamă cerinţa fetei. Ceilalţi tresăriră.
- Altceva! aproape că urlă Irod schimonosidu-se de parcă ceva îl lovise între vintre.
- Mi-ai dat cuvântul tău de rege ! Asta vreau şi nimic altceva! Acum! Eşti rege sau mincinos plin de pofte? Irod căzu cu totul la podea, ghemuit de o durere neştiută. Făcu către o slugă semn cu mâna de aprobare a cerinţei.
Nu trecu mult timp şi se întoarse cu capul celui cerut de fată, proaspăt despărţit de trup. Sângele şiroia încet de pe tava de argint stropind podeaua. La vederea acestei grozăvii, Pilat se trezi brusc din ameţeala băuturii şi se răsti furios către Gramius:
- Plecăm! Acum! apoi către Irod: Nimic nu îţi dă dreptul să tai un om de ziua ta. Serbare sau vărsare de sânge? Şi zici de mine că tai iudeii de plăcere. Barbarule ! Hai Gramius ! Cei doi părăsiră în grabă sala fără să salute, în murmurul general al invitaţilor. Irod privea în gol în timp ce o lacrimă se scurgea pe faţă nebăgând în seama vorbele romanului şi plecarea acestuia. Salome luă tava şi se duse săltat către mama ei ce
intrase bine în sală ca să vadă şi ea evenimentul. Aceasta cu o faţă scârbita aproape strigă isteric:
- Eu ce să fac cu el? Ia-l de aici ! Nu vezi cum se uita la mine? Furioasă scoase un ac din părul frumos aranjat şi începu să înţepe căpăţâna cu atâta furie că Salome scăpă tava din mână iar capul se rostogoli pe lespezi.
- Prieteni ! Prieteni ! Vă rog ! Petrecerea continuă ! zise Irod iar la semnul lui intrară servitori cu mâncare şi băutură. Mâncaţi! Beţi! Veseliţi-vă! continuă scoţând un zâmbet chinuit.
„Ete ce mofturos şi asta! Mai dă-l în...! Putea să mai rămână. Ce era neam cu el? Eu sunt rege la poporul evreu şi fac ce vreau” gândi Irod tolanindu-se şi cerând să i se toarne vin.
- Un idiot! Un cretin! Cică este este rege ! zbiera în noapte în plină pustie Ponţius Pilat în drumul de întoarcere. Deci eu personal am cercectat şi nu am considerat că e vinovat de ceva! Şi el? Intră în Iudeea pe furiş şi îl arestează! Şi îl taie când se vroia sărbătorit! Beţiv şi curvar ordinar ! Ce? Nu am văzut cum poftea după nefericita aia? Gramius aproba spusele lui dând din cap nevăzut prin întuneric însă Pilat scruta noaptea plin de nervi. Gramius?
- Da ! se auzi răspunsul
- De aci încolo fără milă! La rupere orice vine din Galileea!
- Am înţeles !
- Şi orice hotărăsc să le fac evreilor să nu mai aud că ai obiecţii
că ne supărăm rău de tot. Da?
- Da!
- Zi şi tu dacă asta nu mă crede imbecil ! Deci ai văzut? Mă mai şi duc cu cadouri fine! Ăsta e rege? Cică vrea să fie iubit de popor.........
*

vineri, 14 aprilie 2017

Visul Claudiei





                     Drumul pustiu ce duce spre Tyr. Şi apoi, spre miazănoapte, spre Laodiceea şi Tarsul Cyliciei. Vântul ce bate în gol ducând cu el câteva rădăcini dezgolite ce se rostogolesc în neştire. Din stadiu în stadiu se înălţau semeţe cruci puse de parcă vroiau să arate cu exactitate lungimea drumului. Fugarită de nişte ogari ce păreau turbaţi. Respira din greu iar picurii de transpiraţie se împrăştie nedefinit pe faţă, pe gât, pe pământ. Ajunsă în dreptul unei cruci, îşi ridică ochii şi se înspăimântă. Bărbatul văzut în lanţuri când intra în palat stătea atârnat pe lemn. Atunci era cu alai, acum mort, cu chipul ce părea eliberat de mare chin. Alerga speriată următorul stadiu. Răsuflarea o îneca alături de praful ridicat de sandalele frumoase purtate în zi de sărbătoare. Cu greu trase aer în piept şi se apropie de cruce. Frica o stăpânea iar emoţiile zvâcneau puternic în tâmple. Ridică privirea. Tot el. Strigătul de spaimă fu înghiţit de liniştea abisală. Continuă alergarea. Pe măsură ce paşii o apropiau de următoarea cruce ridicată, gândul îi spunea că îl va găsi pe el. Confirmarea o goli de puteri. Mecanic, îşi purta paşii mai departe. Se împiedică. Vru să se ridice dar în faţa ei văzu un patibulum. De nicăieri apărură soldaţi râzând, târând un corp. Fixaseră mâna stângă a condamnatului şi unul dintre ei, cu un ciocan de lemn, pironi palma cu un cui lung, ruginit. Faţa tumefiată a aceluia o privi cu o rugăminte nespusă. Buzele lui arse de sete şi durere nu puteau articula nici un cuvânt. Mâna lui dreaptă scăpă din strânsoarea soldaţilor şi se prinse de antebraţul ei. Mâna lui sângerândă o prinse de braţul ei alb ca spuma. Ţipă instantaneu dar în acelaşi timp se trezi. Respira sacadat, fără control. O sete imensă o ardea de parcă ar fi zăcut în faţa unui cuptor încins. Conştientiză că este în camera ei, pe patul ei. Frânturi de amintiri năvăleau în minte. S-a trezit prima oară în începutul zilei. Tot palatul era în fierbere, de parcă însuşi împăratul urma să vină în câteva clipe. Fără ca Pilat să o simtă în urma lui, se strecura pe holuri la umbra coloanelor, curioasă să vadă ce se întâmpla. Văzu cum câteva gărzi ale templului şi soldaţi romani duceau în lanţuri un bărbat. În urma lor mergeau agale şi plini de importanţă mulţi sanhedrini ce se opriseră să înainteze în pretoriu şi gesticulau şi vorbeau nervoşi. Speriată şi prinsă de răcoarea începutului de zi fugi înapoi în camera ei. Adormi şi coşmarul o chinuise. Repede strigă după sclavă şi ceru să i se aducă imediat de scris. Dorinţa i-a fost îndeplinită îndată. Cu mâna tremurândă scrise: " Draga Lucius, te rog să nu faci vreun rău omului acesta că rău m-a chinuit în vis. Fii mai viclean decât evreii ăştia! Spală-te pe mâini şi scapă de ei! Fă-o pentru mine!"




joi, 13 aprilie 2017

Judecata


                                                                  *


- Îmi spune şi mie cineva ce e cu atâta agitaţie când nici ziua nu a început bine? întrebă Gramius intrând în pretoriu. Acolo îl văzu doar Pilat ce şedea confortabil moţăind.
- Bună dimineaţa şi ţie, Caius!
- Bună dimineaţa şi bun găsit! salută Gramius redresând ţinuta şi atitudinea faţă de Pilat.
- Lasă că ai să recuperezi! Eu te-am chemat, stai calm. Şi - nu, nu suntem încă sub asediu, chiar dacă afară şi pe treptele palatului sunt mulţime de evrei. El e cauza! spuse Pilat indicând cu degetul către un colţ al pretoriului unde se aflaun evreu în picioare însă legat cu mâinile la spate. Abia atunci Gramius observa prezenta aceluia şi, privind mai atent, observă în celălalt colţ un alt evreu, mult mai tânăr, ce rotea ochii de parcă ar fi măsurat fiecare cot al încăperii. Îşi întoarse privirea către primul şi îl cerceta din priviri. Părea a fi înalt, cu cel puţin un cap mai sus de statura lui. Oricum, Gramius nu excela la capitolul înălţime, fiind mediu de statură. Bărbatul din faţa lui era bine proporţionat fără a fi musculos, cu ten măsliniu, părul închis la culoare, ondulat - ba chiar un pic creţ la capetele firelor - coborând pe umeri. Sprâncene negre şi bine conturate mărgineau o frunte netedă şi înaltă. Barba
plină şi destul de lungă pentru vârsta pe care o afişa. Gramius nu îi dădea mai mult de treizeci-treizeci şi cinci de ani, chiar dacă avea vizibil un ochi umflat semn că nu cu mult timp în urmă cineva îl lovise puternic peste faţă. Erau cam la aceeaşi
vârstă.
- Aşa... şi? De unde eşti? Cum te cheamă? îl întrebă Gramius
- Yeshua ben Yosef din Nazaret, cetate din Galileea, răspunse tânărul în locul lui.
- Mă...! spuse Gramius. Tu nu vorbi neîntrebat! Gramius nu semira de prezenţa acelui tânăr, căci obiceiul judecaţii romane în Iudeea era ca cel puţin unul din apropiaţii acuzatului să fie în preajmă în momentul interogatoriului, ci doar de
spontaneitatea lui. Păi dacă e galileean, fă-l pachet şi trimite-l la Irod. Tot e ajuns aici de sărbători. Să nu zică că nu are parte de băgare în seamă.
- Crezi că nu am făcut asta? Ştii ce a făcut “marele rege”?
Gramius îl privi întrebător. I-a pus pe umeri o hlamidă albă mai veche râzând de el, răspunse Pilat. Şi a zis cam aşa: mulţumeşte de aprecierea acordată însă nu se bagă în judecata măritului şi puternicului Ponţius Pilat, împuternicitul Romei, chiar dacă acuzatul e din Galileea, atât timp cât faptele şi mai ales judecata se petrec în Ierusalim şi că mă aşteaptă după sărbători se petrecem o seară minunată împreună. Aici, în palatul său din oraş, sau - în Tiberias. Ce zici?
- Zic că e bine că s-a găsit momentul împăcării. Dar cu neferictul ăsta?
- Uite aici, ce acuzaţii i se aduc. Poftim documentul întocmit de sanhedrini!
- Dar de când judeca sinedriul noaptea? se întrebă Gramius luând să citească. „Draga Pilat, te rog să nu faci vreun...” Oh!
Nu cred că e asta documentul! Iertare, dar cred că e altceva! spuse Gramius şi întinse înapoi.
- Ce? Au! Da... da... da... le-am încurcat... mama ei de oboseală! Vezi, Caius? Îmi vine să îl trimit pe neferictul ăsta în pustie să nu mai aud de el şi pe scârbavnicii de sanhedrini i-aş trece pe toţi prin sabie! Am ajuns la capătul puterilor şi idioţii ăştia mă presează fără milă. Hrrr... mult nu mai este şi în sângele lor mi-aş spăla tălpile cizmelor! Asta e de citit, cu siguranţă! Gramius se uita nepăsător către Ponţius. Ştia prea bine ca Pilat se temea de un nou scandal sau chiar de o posibilă revoltă a evreilor. Din punctul lui de vedere, Pilat nu îşi permitea riscul de a avea necazuri, mai ales de acest gen, în vremea Paştelui în Ierusalim, când mulţime imensă de evrei veniseră în pelerinaj la Templu. Mai ştia, de asemeni, că Ponţius primise recent o mustrare de la Caesar însuşi, sau în numele lui, de la unul dintre comandanţii gărzilor pretoriene şi nu vroia să rişte să mai primească vreuna. Luă documentul primit şi citi cu atenţie. Era într-adevăr rezumatul şedinţei sanhedrinilor şi acuzaţiile aduse de aceştia. Citi cu voce tare cele mai importante acuzaţii: „Yeshua ben Yosef încearcă să pervertească naţiunea noastră la pacoste şi îndeamnă poporul la revoltă. De asemenea, sfătuieşte mulţime de oameni să nu
plătească tributum capitis Caesarului. Îşi zice deseori că este rege al iudeilor şi propovăduiste cu nesimţire întemeierea unei noi împăraţii, pretinzând că el este noul rege şi piatra de temelie a unui nou fel de regat. Astfel nu face altceva decât să incite la trădare împotriva Caesarului Romei.”
- Mda... Bine ticluite, ce să zic? Personal, mă îndoiesc de una dintre acuzaţii. Nu că vin în sprijinul acestuia sau depun mărturie... Acum câteva zile a fost auzit spunând cu voce tare „redde caesari quae sunt caesaris, et quae sunt dei deo”. Şi
asta - de faţă cu mulţime multă, la ei în templu. Mda... când ţi se răspunde ca să daţi caesarului ce sunt ale caesarului... chiar că eşti făţarnic - şi mă refer la sinhedrini, desigur. Sau - curaj...se bazează pe faptul că a racolat în grupul lui nişte vameşi? Sinedristii chiar nu conştientizează că eu sau tu, Ponţius, nu suntem informaţi de tot ce mişcă?! Deci, după umila mea părere... o acuzaţie cade. Pot să-l întreb ceva? Pilat făcu semn de aprobare. Gramius se apropie de Yeshua şi întrebă: Birul pe anul ăsta l-ai plătit? Yeshua privea tăcut, însă ochii săi de albastru cerului de vară îl măsurau pe roman.
- Ba chiar şi către Templu... iar anul trecut încă de când era în Galileea, răspunse tânărul.
- Mă copile! Te bagi în seamă! Tu vrei nişte verge pe spinare şi nu ştii cum să faci rost de ele? întrebă Gramius oarecum deranjat. Dacă tot eşti aici, taci! Nu eşti tu cel judecat! Sau vrei? Tânărul se înroşi la faţă şi nu mai zise nimic. Ce spuneam? Iată confirmarea că acest om nu este împotriva Caesarului sau şi mai bine zis că nu instiga la neplata taxelor şi impozitelor către Roma, cum uneori mai fac esanienii. Cât despre celelalte acuzaţii? Dacă ăsta are faţă de rege...înseamnă că regatul lui e cel al sărăntocilor şi cerşetorilor.
- Mulţumesc, Caius! Mă bucur că ne-am şi m-ai lămurit, cel puţin intre-un aspect. Important, zic eu.
- Sfatul meu? Pilat făcu semn ca Gramius să continuie ideea. Mai pune-i câteva întrebări nefericitului asta, cică e mare înţelept. Lasă-i pe sinedristi să fiarbă un pic şi, dacă nu se potolesc... pune să-i tragă nişte bice pe spinare de să fie leşinat o lună... poate îi va îndupleca. Altceva nu-mi trece prin minte, îmi pare rău.
- Văd eu, Gramius... mulţumesc.
- Întreb şi eu...
- Spune!
- Printre soldaţi circulă vorba că o deciurie întreagă, alături de gărzi ale Templului, a participat încă de astă-noapte la prinderea lui... ăsta. Gramius pufni de ras. Adevărat?
- Caius... aseară a venit Caiaphas şi Hannah cu mai mulţi sanhedrini... mărite Pilat... trebuie să prindem un tâlhar... se crede regele iudeilor... are nişte adepţi... stă peste noapte în livada de măslini din afara oraşului... trebuie să-l prindem şi
să-l judecăm înainte de Pesah... e un real pericol atât pentru noi cât şi pentru Roma, ajută-ne! Le-am dat o deciurie ca să scap de gura lor... şi uite ce „bucurie” îmi fac. Gramius făcu din mâna a lehamite.
- Eu pot să plec?
- Da prietene! Văd eu cum am să mă descurc! Pleci din oraş?
- Unde?
- Întrebam... ca să ştiu cum dau de tine...
- Nu, Ponţius. Voi fi în palat dar, sincer... nu vreau să am vreun amestec în toată povestea asta. Gramius salută şi făcu semn tânărului să iasă din pretoriu. Acesta îl urmă însă rămase să tragă cu urechea la ce avea să se discute. Gramius se depărta agale iar din pretoriu se auzi Pilat ce întrebă pe Yeshua: Eşti tu regele iudeilor?
*

miercuri, 6 ianuarie 2016

Boboteaza si Sf.Ioan - alta viziune





- Bine ai revenit Petrius ! Quid novi?
- Praful de pe drum aş spune decât altceva mai degrabă, răspunse Petrius luând loc la indicaţia lui Gramius.
- Hai ! Ia de aici şi spală gâtlejul ! Termini de spus şi te aşteaptă o baie caldă, o masă copioasă şi un somn de câteva ceasuri.
- Ia-mă domol şi spun tot ! replică Iulius Petrius
- Bine, bine. Cum vrei tu. Gramius îi făcu semn să nu bea în grabă însă Petrius bău cu înghiţituri mari.
- Nu pot să-mi imaginez cum poate trăi un om în pustia Iordanului. Dar iaca este unul.
- Şi?
- Şi…un om obişnuit, cu pielea arsă de soare, cu o barbă mare şi încâlcită. Îmbrăcat cât de cât cu o blană de leu şi încins la brâu dar fără pumnal sau pungă de bani. Cam ciudat în priviri.
- Dar?
- Ce dar? aaa…era ceva lume adunată să-l asculte. Nu foarte mulţi de dimineaţă, când am ajuns eu. Dar pe vreme ce ziua capăta puteri, începură să se adune. Ce mi s-a părut interesant că după ce le vorbea unii începeau a plânge. Din când în când ridica mâna dreaptă şi se făcea linişte de se auzea vântul.
                Iar el cu voce puternică, sincer nu ştiu de unde atâta putere la slăbătura aia de om, începea să le vorbească de un glas în pustie. Păi dacă nu vorbea de el, mai era cu încă cineva? Ăla unde se ascunsese? Încercam să văd de mai era încă unul pe celălalt mal, dar nu se vedea A terminat el de spus ce avea de spus şi câţiva de pe margine s-au ridicat de pe mal şi fuga în apă. Hopaaa..îşi aduna oastea, zic eu.
- Şi tu? L-ai arestat?
- Pe cine? pe omul ăla? păi de ce? A început să ia pe fiecare şi să-i scufunde în apă câteva clipe, de parcă voia să îi spele. Şi luă pe fiecare, pe toţi şi îi bălăcea în apă. Pe rând, pe toţi care i se alăturaseră în apă. Iar după aia toţi au revenit pe mal de unde plecaseră. Să le fi văzut feţele ! Extazul coborâse între ei. Şi el iar a început să le ţină cuvânt. Aceleaşi probleme.
- Deci răzvrătit sau nu ?
- Sigur răzvrătit al legii lor, dar împotriva Romei sau a Caesarului nu a zis nici un cuvânt. Dar stai ! că n-am terminat! spuse Petrius şi îşi turna vin
- Hai spune ! Să ştii că nu-ţi tai porţia de vin dacă termini de spus.
- Mhm, aprobă din cap Petrius în timp ce înghiţea din vin.  Stai să vezi ! Când îi baga pe aia pe rând în apă a mai venit un grup. Câţiva sanhedrini. preoţi de-ai lor.
Îi ştiu după feţe că de câte ori vin şi stau în Ierusalim… taci, îmi zic… acuma să vezi ciorovăială ! L-au luat la întrebări de zici că era deja deţinut de gărzile Templului. Nu zic, erau şi câţiva din ăştia, veniseră cu mai marii lor.
- Aşaa…
- Şi o început o mică discuţie, semăna a gâlceavă între omul ăsta şi cei noi veniţi căci le răspundea în răspăr. Unul dintre ei l-a întrebat dacă este unul pe care îl cheamă Messiach.... Moșiach, ceva de genul ăsta.
A zis că nu. Apoi l-a întrebat dacă este unul pe nume Eliyyahu, cum se zvoneşte prin popor. El a negat din nou. Atunci sinedristii l-au luat la rost să le zică cine este. Deci omul nu vroia să i se cunoască numele sau aia nu îl ghiceau… interesant… Băi omule.. şi-a început să strige de ziceam că îşi dă suflul. Că el e Yochanan ben Zekharyah, că nu vrea să fie nepregătit. Pentru? m-am întrebat eu. Că o secure sta la rădăcina pomului şi dacă nu rodeşte cum trebuie va fi tăiat şi aruncat în foc.
- Deci omul are livezi sau lucrează în ele.
- Nu ştiu asta, dar dacă e aşa, ce cauta el pe malul raului şi nu la lucru? Oricum, după felul cum vorbea celor prezenţi şi strigă la sanhedrini, începea să-mi placă individul. Nu ştiu cât de convins era de ce spune dar era clar că nu prea plăcea ăstora veniţi din Ierusalim care  nemulţumiţi au dat să plece. Bine că vor fi ei înaintea mea pe drum, mi-am zis. Dau să plec şi când colo…
- Când colo…îngână Gramius făcând semn din mâna să continuie povestirea.
- Da` ce te grăbeşti? Pleci undeva? spuse Petrius turnându-şi din nou vin.
- Nu! Unde să mă grăbesc? Am zis că te ascult că să ştiu ce raport fac.
- Ce crezi că văd? Nişte vameşi…da, da…din câte îi ştiu eu, de prin Ierusalim, unii Yerichon cred că erau.
Ăştia l-au întrebat ce să facă. Hopaaa! Fără să vrea vameşii l-au provocat în locul meu. Răspunsul a fost scurt şi simplu, anume să nu facă nimic peste ceea ce le este rânduit. Acu, dacă tot l-au zgândărit aceea, eu de ce să nu continui?
- Aşa…şi?
- Ostaşii ce să facă? întreb eu. „Să nu asupriţi pe nimeni şi să vă mulţumiţi cu solda voastră” mi-a răspuns fără ezitare. Ce să-i mai spun? şi când să mă infing în vorbe cu el, iaca începe să zică despre un agricultor care, după ce va secera va vantura grâul până la ultimul bob şi că va arde pleava şi neghina în foc. Acuma…ori se ocupa de livada sau are ţarină şi creşte grâu?
- Păi nu ai fost acolo? tu ce crezi?
- Eu cred că omul e rupt de foame…după ce mănânci miere sălbatică şi lăcuste, că altceva nu găseşti în pustie, sigur ai în faţa ochilor pâine aburindă şi un coş de smochine. Mai urma să zică şi de peşte şi ceva vânat la proţap. La foame deja nu mai gândeşti bine. Cică cine are mâncare în plus să dea şi la cei flămânzi, la aia ce nu au ce mânca adică… şi…cică cine are două haine să dea şi la ăla care nu are cu ce se îmbrăca. Mai degrabă ţicnit zic eu decât rebel. Şi dacă e rebel e împotriva sanhedrinilor. În orice caz nu e împotriva Romei. Clar !
- Deci nu are de ce să ne facem griji. Tu ai văzut, tu cunoşti, tu decizi.
-  Dacă e cineva care să-i facă rău la tot ce vorbeşte el… sunt preoţii lor şi cred că ar mai fi Irod, tetrarhul Galileii, că tare l-a mai beştelit. Şi ce a mai plăcut poporului… Adevărul că şi ăla prea pe faţă le face chiar dacă o fi el rege. Să ia de nevastă pe soţia propriului său frate, aia nefiind despărţiţi? sau mort? Evrei ţicniţi.
- Să se spele pe cap cu el !  Problema lor, ei să o rezolve. Deci e un esanian scăpat de-a lungul Iordanului.
- Sigur că da. Am dat să plecăm când iar a început să ţină cuvânt. Din milă am rămas să văd ce mai zice. Dar...nu ceva deosebit. Una, alta, tot seceriş, tot cules de fructe. Deh ! Soarele pustiei…La un moment dat, iar începe să bage în apă dintre cei nou veniţi, de data asta unul singur. Şi din senin se aude un tunet. Băi…vine ploaia îmi zic. Ia să îmi iau distanţă de nefericitul ăsta. Da de unde ploaie la cât soare era? Nu era un nor… Cel mult un porumbel sau o altă dihanie zburătoare se tot învârtea desupra. Dar bubuitura de tunet sigur o auzisem.. În fine… dacă tot mă ridicasem pe mal, nu m-am mai întors. Şi bine am făcut, că după ce termină de udat bine pe acel bărbat, se ridicase şi el pe celălalt mal şi o zbughise în pustie.
- Bine vrednicule Iulius Petrius ! Ai până mâine liber la program! Fugi de simte din nou avantajele civilizaţiei romane. Petrius salută şi se duse către cele indicate: o baie fierbinte urmată de o masă copioasă şi un somn odihnitor în aşternuturi curate.
                Gramius începu să întocmească către Pilat un raport. Vroia ca acesta să ajungă în Maritima înaintea zvonurilor şi să fie lămuritor.
                Concluzia lui în urma celor povestite era clară: un lunatic esanian inofensiv administraţiei romane. Momentan.

duminică, 27 decembrie 2015

Despre Sf.Stefan, primul mucenic si arhidiacon - Ziua cand zeii vor muri(fragment)


*

- Ce-i? Intră!
- Gramius, probleme!
- Zi, Sixtus!
- Se pare că sanhedrinii au condamnat la moarte un om, şi îl duc la Poarta Leilor unde îl vor omorî acolo cu pietre.
- Ceee? Fir-ar să fie de evrei! Taxe nu ştiu să plătească la timp, da tare mai sar la vorbe. Apricus, te duci la Antonia şi spui centurionului de serviciu să ia câţi oameni crede el că e nevoie, şi apoi va îndreptaţi spre Poarta Leilor. Iar tu -supraveghează îndeaproape. Staţi mai departe să nu îi întărâţi mai mult decât trebuie însă destul de aproape ca să acţionaţi. Dacă o iau razna, să acţioneze. La primul cuvânt împotriva Romei, îi arestaţi pe toţi iar, dacă găsiţi rezistenţă, omorâţi cât se poate! Eu am să ajung cât de repede pot la fortăreaţă.
-Am înţeles!
                Gramius se aşeză cu greu iar în mintea sa gândurile zvâcneau puternic. "Pilat e în Cezareea de Saturnalii, se distrează, eu - aicea cu nebunii ăştia. O, zei, mai trebuie mult să rabd ? Să nu iasă valva mare, sper!" Gramius ieşi din palat şi, însoţit de o gardă, se îndrepta spre casa lui Nicodim. Intră. Nicodim era acasă şi îl primi respectuos. Acolo mai era un sanhedrin, Gamaliel, bătrânul învăţat. Salută. Prezenţa romanului nu era neobişnuită în casa lui Nicodim iar Gamaliel nu se sfii şi nici nu se arata mirat.
-Bună, bătrâne învăţat! zise Gramius
-Pace şi ţie, răspunse Nicodim.
-Iertare! Pace şi ţie şi lui Gamaliel, Învăţătorul. Ce s-a mai întâmplat şi azi? Chiar vreţi să stârniţi o revoltă?
-Dimpotrivă, cred că aşa nu va fi niciuna, răspunse Gamaliel. Păcat de tânăr, căci e învăţat şi talentat. Însă, dacă aşa a hotărât Sanhedrinul... Apoi, să ştii că acest tânăr...
- Ştiu, vorbea mulţimii despre Yeshua ben Yosef, cel condamnat la moarte acum ceva timp, cunosc, am fost informat. Măi oameni buni, numai probleme îmi creaţi. Acum va trebui să explic lui Pilat judecata voastră. Credeţi că eu nu ştiam de el? Credeţi asta?
- Desigur că ştiai asta, marite Gramius, zise Nicodim, însă decizia a fost a Sanhedrinului dar noi ne-am opus.
- Da, vă cred, însă… ? Nefericitul ăla e omorât cu pietre acum iar voi staţi aici.
 -Si - ce ai vrea să facem? Să dăm şi noi cu pietre? întrebă Gamaliel. Gramius se uita lung la acesta. Nicodim, de asemenea, nu se aştepta ca bătrânul învăţător să vorbească aşa de dur cu romanul. Gamaliel continuă:
- Să ştii că atât Nicodim cât şi eu ne-am opus acestei morţi, aşa cum am putut. Hannah are influenţă cea mai mare în Sanhedrin, iar noi - ce putem face? Caiaphas e doar o biată păpuşa în mâinile lui socru-sau. Şi - degeaba te superi pe noi, că banii grei îi plătesc tot Hannah, Caiaphas şi ai lor. Iar eu nu văd şi nici nu dau vreo  drahmă.
- Dacă nu aş şti cine eşti şi dacă nu aş fi în casa lui Nicodim pe care îl un respect, bătrâne Gamaliel, erai deja arestat, pentru vorbele tale, răspunse Gramius. Nu mă supăr, însă şi am să îţi răspund: Da - o dată, o singură dată, am luat bani ca să fie numit Caiaphas în funcţia de arhiereu, restul de timp a luat procuratorul iar, după cele întâmplate acum doi ani, Pilat a crescut preţul, ca să ştii! Şi - da! Fac diverse afaceri cu Yosef Arimateianul, spre folosul amândorura. Însă înţelegerea mea cu sanhedrinul era să fie linişte. L I N I Ş T E.  Şi? Nimic! NI-MIC! Tot timpul -gălăgie, răzvrătiri, condamnaţi, acuma - lapidaţi pe unul. Parcă aţi înebunit în ultimii ani. Chiar nu îmi păsa că omul ăsta vorbea mulţimii. Nu îl consideram periculos. Voi? DA! Pe ăsta de ce nu l-aţi mai adus la răstignire? Că e Pilat plecat sau preabunul Hannah şi marele arhiereu Caiaphas nu aveau mulţime destulă la spectacol? Nu mai aveţi încredere în judecata romană?
- Mărite Gramius, delictele acestui om nu sunt de natură să afecteze conducerea romană. Acesta era împotriva credinţei noastre, doar atât. Apoi, în treburile legate de Templu şi credinţa noastră sanhedrinul are aceste competenţe ca să judece. Iertare, de îţi par vorbele mele obraznice, însă - asta e realitatea. Aşa cum am mai spus, atât Nicodim cât şi eu  m-am opus acestei execuţii.
- Chiar nu mă mai interesează! Faceţi ce credeţi! Însă nu uitaţi că încă sunteţi sub stăpânire romană şi, dacă până acum am fost cât de cât mai apropiat de voi, vă spun că nu mai iert şi nu mai cruţ nimic. Vă rog, aşadar, prieteni, nu mă faceţi să fiu cu dinadinsul împotriva voastră! Vă asigur că voi fi fără milă. Iar ce se întâmplă azi... vă va costa scump. Vă urez o zi bună! 
                Gramius ieşi fără să mai aştepte vreun alt cuvânt din partea celor doi. Se îndreptă spre Antonia. Acolo îl aştepta o scrisoare oficială cu motivaţia execuţiei din acea zi, trimisă de însuşi Marele Preot Caiaphas, în numele sanhedrinului. Cât citi scrisoarea, sosi o alta misivă, tot din partea acestuia prin care era lămurită problema în termeni mai lejeri şi mai scria că un cadou frumos urma să ajungă la reprezentantul Romei până la lăsarea serii. Gramius se apucă de scris raportul către Pilat. "Grea zi! Parcă nu se mai termină! Şi azi sunt Saturnaliile, poftim bucurie! Să vedem ce cadou îmi va face Caiaphas şi apoi voi trimite raportul" gândi Gramius. Trimise după Apricus şi se apucară să joace amândoi zaruri. Era sărbătoare, doar.