vineri, 14 aprilie 2017

Visul Claudiei





                     Drumul pustiu ce duce spre Tyr. Şi apoi, spre miazănoapte, spre Laodiceea şi Tarsul Cyliciei. Vântul ce bate în gol ducând cu el câteva rădăcini dezgolite ce se rostogolesc în neştire. Din stadiu în stadiu se înălţau semeţe cruci puse de parcă vroiau să arate cu exactitate lungimea drumului. Fugarită de nişte ogari ce păreau turbaţi. Respira din greu iar picurii de transpiraţie se împrăştie nedefinit pe faţă, pe gât, pe pământ. Ajunsă în dreptul unei cruci, îşi ridică ochii şi se înspăimântă. Bărbatul văzut în lanţuri când intra în palat stătea atârnat pe lemn. Atunci era cu alai, acum mort, cu chipul ce părea eliberat de mare chin. Alerga speriată următorul stadiu. Răsuflarea o îneca alături de praful ridicat de sandalele frumoase purtate în zi de sărbătoare. Cu greu trase aer în piept şi se apropie de cruce. Frica o stăpânea iar emoţiile zvâcneau puternic în tâmple. Ridică privirea. Tot el. Strigătul de spaimă fu înghiţit de liniştea abisală. Continuă alergarea. Pe măsură ce paşii o apropiau de următoarea cruce ridicată, gândul îi spunea că îl va găsi pe el. Confirmarea o goli de puteri. Mecanic, îşi purta paşii mai departe. Se împiedică. Vru să se ridice dar în faţa ei văzu un patibulum. De nicăieri apărură soldaţi râzând, târând un corp. Fixaseră mâna stângă a condamnatului şi unul dintre ei, cu un ciocan de lemn, pironi palma cu un cui lung, ruginit. Faţa tumefiată a aceluia o privi cu o rugăminte nespusă. Buzele lui arse de sete şi durere nu puteau articula nici un cuvânt. Mâna lui dreaptă scăpă din strânsoarea soldaţilor şi se prinse de antebraţul ei. Mâna lui sângerândă o prinse de braţul ei alb ca spuma. Ţipă instantaneu dar în acelaşi timp se trezi. Respira sacadat, fără control. O sete imensă o ardea de parcă ar fi zăcut în faţa unui cuptor încins. Conştientiză că este în camera ei, pe patul ei. Frânturi de amintiri năvăleau în minte. S-a trezit prima oară în începutul zilei. Tot palatul era în fierbere, de parcă însuşi împăratul urma să vină în câteva clipe. Fără ca Pilat să o simtă în urma lui, se strecura pe holuri la umbra coloanelor, curioasă să vadă ce se întâmpla. Văzu cum câteva gărzi ale templului şi soldaţi romani duceau în lanţuri un bărbat. În urma lor mergeau agale şi plini de importanţă mulţi sanhedrini ce se opriseră să înainteze în pretoriu şi gesticulau şi vorbeau nervoşi. Speriată şi prinsă de răcoarea începutului de zi fugi înapoi în camera ei. Adormi şi coşmarul o chinuise. Repede strigă după sclavă şi ceru să i se aducă imediat de scris. Dorinţa i-a fost îndeplinită îndată. Cu mâna tremurândă scrise: " Draga Lucius, te rog să nu faci vreun rău omului acesta că rău m-a chinuit în vis. Fii mai viclean decât evreii ăştia! Spală-te pe mâini şi scapă de ei! Fă-o pentru mine!"




joi, 13 aprilie 2017

Judecata


                                                                  *


- Îmi spune şi mie cineva ce e cu atâta agitaţie când nici ziua nu a început bine? întrebă Gramius intrând în pretoriu. Acolo îl văzu doar Pilat ce şedea confortabil moţăind.
- Bună dimineaţa şi ţie, Caius!
- Bună dimineaţa şi bun găsit! salută Gramius redresând ţinuta şi atitudinea faţă de Pilat.
- Lasă că ai să recuperezi! Eu te-am chemat, stai calm. Şi - nu, nu suntem încă sub asediu, chiar dacă afară şi pe treptele palatului sunt mulţime de evrei. El e cauza! spuse Pilat indicând cu degetul către un colţ al pretoriului unde se aflaun evreu în picioare însă legat cu mâinile la spate. Abia atunci Gramius observa prezenta aceluia şi, privind mai atent, observă în celălalt colţ un alt evreu, mult mai tânăr, ce rotea ochii de parcă ar fi măsurat fiecare cot al încăperii. Îşi întoarse privirea către primul şi îl cerceta din priviri. Părea a fi înalt, cu cel puţin un cap mai sus de statura lui. Oricum, Gramius nu excela la capitolul înălţime, fiind mediu de statură. Bărbatul din faţa lui era bine proporţionat fără a fi musculos, cu ten măsliniu, părul închis la culoare, ondulat - ba chiar un pic creţ la capetele firelor - coborând pe umeri. Sprâncene negre şi bine conturate mărgineau o frunte netedă şi înaltă. Barba
plină şi destul de lungă pentru vârsta pe care o afişa. Gramius nu îi dădea mai mult de treizeci-treizeci şi cinci de ani, chiar dacă avea vizibil un ochi umflat semn că nu cu mult timp în urmă cineva îl lovise puternic peste faţă. Erau cam la aceeaşi
vârstă.
- Aşa... şi? De unde eşti? Cum te cheamă? îl întrebă Gramius
- Yeshua ben Yosef din Nazaret, cetate din Galileea, răspunse tânărul în locul lui.
- Mă...! spuse Gramius. Tu nu vorbi neîntrebat! Gramius nu semira de prezenţa acelui tânăr, căci obiceiul judecaţii romane în Iudeea era ca cel puţin unul din apropiaţii acuzatului să fie în preajmă în momentul interogatoriului, ci doar de
spontaneitatea lui. Păi dacă e galileean, fă-l pachet şi trimite-l la Irod. Tot e ajuns aici de sărbători. Să nu zică că nu are parte de băgare în seamă.
- Crezi că nu am făcut asta? Ştii ce a făcut “marele rege”?
Gramius îl privi întrebător. I-a pus pe umeri o hlamidă albă mai veche râzând de el, răspunse Pilat. Şi a zis cam aşa: mulţumeşte de aprecierea acordată însă nu se bagă în judecata măritului şi puternicului Ponţius Pilat, împuternicitul Romei, chiar dacă acuzatul e din Galileea, atât timp cât faptele şi mai ales judecata se petrec în Ierusalim şi că mă aşteaptă după sărbători se petrecem o seară minunată împreună. Aici, în palatul său din oraş, sau - în Tiberias. Ce zici?
- Zic că e bine că s-a găsit momentul împăcării. Dar cu neferictul ăsta?
- Uite aici, ce acuzaţii i se aduc. Poftim documentul întocmit de sanhedrini!
- Dar de când judeca sinedriul noaptea? se întrebă Gramius luând să citească. „Draga Pilat, te rog să nu faci vreun...” Oh!
Nu cred că e asta documentul! Iertare, dar cred că e altceva! spuse Gramius şi întinse înapoi.
- Ce? Au! Da... da... da... le-am încurcat... mama ei de oboseală! Vezi, Caius? Îmi vine să îl trimit pe neferictul ăsta în pustie să nu mai aud de el şi pe scârbavnicii de sanhedrini i-aş trece pe toţi prin sabie! Am ajuns la capătul puterilor şi idioţii ăştia mă presează fără milă. Hrrr... mult nu mai este şi în sângele lor mi-aş spăla tălpile cizmelor! Asta e de citit, cu siguranţă! Gramius se uita nepăsător către Ponţius. Ştia prea bine ca Pilat se temea de un nou scandal sau chiar de o posibilă revoltă a evreilor. Din punctul lui de vedere, Pilat nu îşi permitea riscul de a avea necazuri, mai ales de acest gen, în vremea Paştelui în Ierusalim, când mulţime imensă de evrei veniseră în pelerinaj la Templu. Mai ştia, de asemeni, că Ponţius primise recent o mustrare de la Caesar însuşi, sau în numele lui, de la unul dintre comandanţii gărzilor pretoriene şi nu vroia să rişte să mai primească vreuna. Luă documentul primit şi citi cu atenţie. Era într-adevăr rezumatul şedinţei sanhedrinilor şi acuzaţiile aduse de aceştia. Citi cu voce tare cele mai importante acuzaţii: „Yeshua ben Yosef încearcă să pervertească naţiunea noastră la pacoste şi îndeamnă poporul la revoltă. De asemenea, sfătuieşte mulţime de oameni să nu
plătească tributum capitis Caesarului. Îşi zice deseori că este rege al iudeilor şi propovăduiste cu nesimţire întemeierea unei noi împăraţii, pretinzând că el este noul rege şi piatra de temelie a unui nou fel de regat. Astfel nu face altceva decât să incite la trădare împotriva Caesarului Romei.”
- Mda... Bine ticluite, ce să zic? Personal, mă îndoiesc de una dintre acuzaţii. Nu că vin în sprijinul acestuia sau depun mărturie... Acum câteva zile a fost auzit spunând cu voce tare „redde caesari quae sunt caesaris, et quae sunt dei deo”. Şi
asta - de faţă cu mulţime multă, la ei în templu. Mda... când ţi se răspunde ca să daţi caesarului ce sunt ale caesarului... chiar că eşti făţarnic - şi mă refer la sinhedrini, desigur. Sau - curaj...se bazează pe faptul că a racolat în grupul lui nişte vameşi? Sinedristii chiar nu conştientizează că eu sau tu, Ponţius, nu suntem informaţi de tot ce mişcă?! Deci, după umila mea părere... o acuzaţie cade. Pot să-l întreb ceva? Pilat făcu semn de aprobare. Gramius se apropie de Yeshua şi întrebă: Birul pe anul ăsta l-ai plătit? Yeshua privea tăcut, însă ochii săi de albastru cerului de vară îl măsurau pe roman.
- Ba chiar şi către Templu... iar anul trecut încă de când era în Galileea, răspunse tânărul.
- Mă copile! Te bagi în seamă! Tu vrei nişte verge pe spinare şi nu ştii cum să faci rost de ele? întrebă Gramius oarecum deranjat. Dacă tot eşti aici, taci! Nu eşti tu cel judecat! Sau vrei? Tânărul se înroşi la faţă şi nu mai zise nimic. Ce spuneam? Iată confirmarea că acest om nu este împotriva Caesarului sau şi mai bine zis că nu instiga la neplata taxelor şi impozitelor către Roma, cum uneori mai fac esanienii. Cât despre celelalte acuzaţii? Dacă ăsta are faţă de rege...înseamnă că regatul lui e cel al sărăntocilor şi cerşetorilor.
- Mulţumesc, Caius! Mă bucur că ne-am şi m-ai lămurit, cel puţin intre-un aspect. Important, zic eu.
- Sfatul meu? Pilat făcu semn ca Gramius să continuie ideea. Mai pune-i câteva întrebări nefericitului asta, cică e mare înţelept. Lasă-i pe sinedristi să fiarbă un pic şi, dacă nu se potolesc... pune să-i tragă nişte bice pe spinare de să fie leşinat o lună... poate îi va îndupleca. Altceva nu-mi trece prin minte, îmi pare rău.
- Văd eu, Gramius... mulţumesc.
- Întreb şi eu...
- Spune!
- Printre soldaţi circulă vorba că o deciurie întreagă, alături de gărzi ale Templului, a participat încă de astă-noapte la prinderea lui... ăsta. Gramius pufni de ras. Adevărat?
- Caius... aseară a venit Caiaphas şi Hannah cu mai mulţi sanhedrini... mărite Pilat... trebuie să prindem un tâlhar... se crede regele iudeilor... are nişte adepţi... stă peste noapte în livada de măslini din afara oraşului... trebuie să-l prindem şi
să-l judecăm înainte de Pesah... e un real pericol atât pentru noi cât şi pentru Roma, ajută-ne! Le-am dat o deciurie ca să scap de gura lor... şi uite ce „bucurie” îmi fac. Gramius făcu din mâna a lehamite.
- Eu pot să plec?
- Da prietene! Văd eu cum am să mă descurc! Pleci din oraş?
- Unde?
- Întrebam... ca să ştiu cum dau de tine...
- Nu, Ponţius. Voi fi în palat dar, sincer... nu vreau să am vreun amestec în toată povestea asta. Gramius salută şi făcu semn tânărului să iasă din pretoriu. Acesta îl urmă însă rămase să tragă cu urechea la ce avea să se discute. Gramius se depărta agale iar din pretoriu se auzi Pilat ce întrebă pe Yeshua: Eşti tu regele iudeilor?
*

miercuri, 6 ianuarie 2016

Boboteaza si Sf.Ioan - alta viziune





- Bine ai revenit Petrius ! Quid novi?
- Praful de pe drum aş spune decât altceva mai degrabă, răspunse Petrius luând loc la indicaţia lui Gramius.
- Hai ! Ia de aici şi spală gâtlejul ! Termini de spus şi te aşteaptă o baie caldă, o masă copioasă şi un somn de câteva ceasuri.
- Ia-mă domol şi spun tot ! replică Iulius Petrius
- Bine, bine. Cum vrei tu. Gramius îi făcu semn să nu bea în grabă însă Petrius bău cu înghiţituri mari.
- Nu pot să-mi imaginez cum poate trăi un om în pustia Iordanului. Dar iaca este unul.
- Şi?
- Şi…un om obişnuit, cu pielea arsă de soare, cu o barbă mare şi încâlcită. Îmbrăcat cât de cât cu o blană de leu şi încins la brâu dar fără pumnal sau pungă de bani. Cam ciudat în priviri.
- Dar?
- Ce dar? aaa…era ceva lume adunată să-l asculte. Nu foarte mulţi de dimineaţă, când am ajuns eu. Dar pe vreme ce ziua capăta puteri, începură să se adune. Ce mi s-a părut interesant că după ce le vorbea unii începeau a plânge. Din când în când ridica mâna dreaptă şi se făcea linişte de se auzea vântul.
                Iar el cu voce puternică, sincer nu ştiu de unde atâta putere la slăbătura aia de om, începea să le vorbească de un glas în pustie. Păi dacă nu vorbea de el, mai era cu încă cineva? Ăla unde se ascunsese? Încercam să văd de mai era încă unul pe celălalt mal, dar nu se vedea A terminat el de spus ce avea de spus şi câţiva de pe margine s-au ridicat de pe mal şi fuga în apă. Hopaaa..îşi aduna oastea, zic eu.
- Şi tu? L-ai arestat?
- Pe cine? pe omul ăla? păi de ce? A început să ia pe fiecare şi să-i scufunde în apă câteva clipe, de parcă voia să îi spele. Şi luă pe fiecare, pe toţi şi îi bălăcea în apă. Pe rând, pe toţi care i se alăturaseră în apă. Iar după aia toţi au revenit pe mal de unde plecaseră. Să le fi văzut feţele ! Extazul coborâse între ei. Şi el iar a început să le ţină cuvânt. Aceleaşi probleme.
- Deci răzvrătit sau nu ?
- Sigur răzvrătit al legii lor, dar împotriva Romei sau a Caesarului nu a zis nici un cuvânt. Dar stai ! că n-am terminat! spuse Petrius şi îşi turna vin
- Hai spune ! Să ştii că nu-ţi tai porţia de vin dacă termini de spus.
- Mhm, aprobă din cap Petrius în timp ce înghiţea din vin.  Stai să vezi ! Când îi baga pe aia pe rând în apă a mai venit un grup. Câţiva sanhedrini. preoţi de-ai lor.
Îi ştiu după feţe că de câte ori vin şi stau în Ierusalim… taci, îmi zic… acuma să vezi ciorovăială ! L-au luat la întrebări de zici că era deja deţinut de gărzile Templului. Nu zic, erau şi câţiva din ăştia, veniseră cu mai marii lor.
- Aşaa…
- Şi o început o mică discuţie, semăna a gâlceavă între omul ăsta şi cei noi veniţi căci le răspundea în răspăr. Unul dintre ei l-a întrebat dacă este unul pe care îl cheamă Messiach.... Moșiach, ceva de genul ăsta.
A zis că nu. Apoi l-a întrebat dacă este unul pe nume Eliyyahu, cum se zvoneşte prin popor. El a negat din nou. Atunci sinedristii l-au luat la rost să le zică cine este. Deci omul nu vroia să i se cunoască numele sau aia nu îl ghiceau… interesant… Băi omule.. şi-a început să strige de ziceam că îşi dă suflul. Că el e Yochanan ben Zekharyah, că nu vrea să fie nepregătit. Pentru? m-am întrebat eu. Că o secure sta la rădăcina pomului şi dacă nu rodeşte cum trebuie va fi tăiat şi aruncat în foc.
- Deci omul are livezi sau lucrează în ele.
- Nu ştiu asta, dar dacă e aşa, ce cauta el pe malul raului şi nu la lucru? Oricum, după felul cum vorbea celor prezenţi şi strigă la sanhedrini, începea să-mi placă individul. Nu ştiu cât de convins era de ce spune dar era clar că nu prea plăcea ăstora veniţi din Ierusalim care  nemulţumiţi au dat să plece. Bine că vor fi ei înaintea mea pe drum, mi-am zis. Dau să plec şi când colo…
- Când colo…îngână Gramius făcând semn din mâna să continuie povestirea.
- Da` ce te grăbeşti? Pleci undeva? spuse Petrius turnându-şi din nou vin.
- Nu! Unde să mă grăbesc? Am zis că te ascult că să ştiu ce raport fac.
- Ce crezi că văd? Nişte vameşi…da, da…din câte îi ştiu eu, de prin Ierusalim, unii Yerichon cred că erau.
Ăştia l-au întrebat ce să facă. Hopaaa! Fără să vrea vameşii l-au provocat în locul meu. Răspunsul a fost scurt şi simplu, anume să nu facă nimic peste ceea ce le este rânduit. Acu, dacă tot l-au zgândărit aceea, eu de ce să nu continui?
- Aşa…şi?
- Ostaşii ce să facă? întreb eu. „Să nu asupriţi pe nimeni şi să vă mulţumiţi cu solda voastră” mi-a răspuns fără ezitare. Ce să-i mai spun? şi când să mă infing în vorbe cu el, iaca începe să zică despre un agricultor care, după ce va secera va vantura grâul până la ultimul bob şi că va arde pleava şi neghina în foc. Acuma…ori se ocupa de livada sau are ţarină şi creşte grâu?
- Păi nu ai fost acolo? tu ce crezi?
- Eu cred că omul e rupt de foame…după ce mănânci miere sălbatică şi lăcuste, că altceva nu găseşti în pustie, sigur ai în faţa ochilor pâine aburindă şi un coş de smochine. Mai urma să zică şi de peşte şi ceva vânat la proţap. La foame deja nu mai gândeşti bine. Cică cine are mâncare în plus să dea şi la cei flămânzi, la aia ce nu au ce mânca adică… şi…cică cine are două haine să dea şi la ăla care nu are cu ce se îmbrăca. Mai degrabă ţicnit zic eu decât rebel. Şi dacă e rebel e împotriva sanhedrinilor. În orice caz nu e împotriva Romei. Clar !
- Deci nu are de ce să ne facem griji. Tu ai văzut, tu cunoşti, tu decizi.
-  Dacă e cineva care să-i facă rău la tot ce vorbeşte el… sunt preoţii lor şi cred că ar mai fi Irod, tetrarhul Galileii, că tare l-a mai beştelit. Şi ce a mai plăcut poporului… Adevărul că şi ăla prea pe faţă le face chiar dacă o fi el rege. Să ia de nevastă pe soţia propriului său frate, aia nefiind despărţiţi? sau mort? Evrei ţicniţi.
- Să se spele pe cap cu el !  Problema lor, ei să o rezolve. Deci e un esanian scăpat de-a lungul Iordanului.
- Sigur că da. Am dat să plecăm când iar a început să ţină cuvânt. Din milă am rămas să văd ce mai zice. Dar...nu ceva deosebit. Una, alta, tot seceriş, tot cules de fructe. Deh ! Soarele pustiei…La un moment dat, iar începe să bage în apă dintre cei nou veniţi, de data asta unul singur. Şi din senin se aude un tunet. Băi…vine ploaia îmi zic. Ia să îmi iau distanţă de nefericitul ăsta. Da de unde ploaie la cât soare era? Nu era un nor… Cel mult un porumbel sau o altă dihanie zburătoare se tot învârtea desupra. Dar bubuitura de tunet sigur o auzisem.. În fine… dacă tot mă ridicasem pe mal, nu m-am mai întors. Şi bine am făcut, că după ce termină de udat bine pe acel bărbat, se ridicase şi el pe celălalt mal şi o zbughise în pustie.
- Bine vrednicule Iulius Petrius ! Ai până mâine liber la program! Fugi de simte din nou avantajele civilizaţiei romane. Petrius salută şi se duse către cele indicate: o baie fierbinte urmată de o masă copioasă şi un somn odihnitor în aşternuturi curate.
                Gramius începu să întocmească către Pilat un raport. Vroia ca acesta să ajungă în Maritima înaintea zvonurilor şi să fie lămuritor.
                Concluzia lui în urma celor povestite era clară: un lunatic esanian inofensiv administraţiei romane. Momentan.

duminică, 27 decembrie 2015

Despre Sf.Stefan, primul mucenic si arhidiacon - Ziua cand zeii vor muri(fragment)


*

- Ce-i? Intră!
- Gramius, probleme!
- Zi, Sixtus!
- Se pare că sanhedrinii au condamnat la moarte un om, şi îl duc la Poarta Leilor unde îl vor omorî acolo cu pietre.
- Ceee? Fir-ar să fie de evrei! Taxe nu ştiu să plătească la timp, da tare mai sar la vorbe. Apricus, te duci la Antonia şi spui centurionului de serviciu să ia câţi oameni crede el că e nevoie, şi apoi va îndreptaţi spre Poarta Leilor. Iar tu -supraveghează îndeaproape. Staţi mai departe să nu îi întărâţi mai mult decât trebuie însă destul de aproape ca să acţionaţi. Dacă o iau razna, să acţioneze. La primul cuvânt împotriva Romei, îi arestaţi pe toţi iar, dacă găsiţi rezistenţă, omorâţi cât se poate! Eu am să ajung cât de repede pot la fortăreaţă.
-Am înţeles!
                Gramius se aşeză cu greu iar în mintea sa gândurile zvâcneau puternic. "Pilat e în Cezareea de Saturnalii, se distrează, eu - aicea cu nebunii ăştia. O, zei, mai trebuie mult să rabd ? Să nu iasă valva mare, sper!" Gramius ieşi din palat şi, însoţit de o gardă, se îndrepta spre casa lui Nicodim. Intră. Nicodim era acasă şi îl primi respectuos. Acolo mai era un sanhedrin, Gamaliel, bătrânul învăţat. Salută. Prezenţa romanului nu era neobişnuită în casa lui Nicodim iar Gamaliel nu se sfii şi nici nu se arata mirat.
-Bună, bătrâne învăţat! zise Gramius
-Pace şi ţie, răspunse Nicodim.
-Iertare! Pace şi ţie şi lui Gamaliel, Învăţătorul. Ce s-a mai întâmplat şi azi? Chiar vreţi să stârniţi o revoltă?
-Dimpotrivă, cred că aşa nu va fi niciuna, răspunse Gamaliel. Păcat de tânăr, căci e învăţat şi talentat. Însă, dacă aşa a hotărât Sanhedrinul... Apoi, să ştii că acest tânăr...
- Ştiu, vorbea mulţimii despre Yeshua ben Yosef, cel condamnat la moarte acum ceva timp, cunosc, am fost informat. Măi oameni buni, numai probleme îmi creaţi. Acum va trebui să explic lui Pilat judecata voastră. Credeţi că eu nu ştiam de el? Credeţi asta?
- Desigur că ştiai asta, marite Gramius, zise Nicodim, însă decizia a fost a Sanhedrinului dar noi ne-am opus.
- Da, vă cred, însă… ? Nefericitul ăla e omorât cu pietre acum iar voi staţi aici.
 -Si - ce ai vrea să facem? Să dăm şi noi cu pietre? întrebă Gamaliel. Gramius se uita lung la acesta. Nicodim, de asemenea, nu se aştepta ca bătrânul învăţător să vorbească aşa de dur cu romanul. Gamaliel continuă:
- Să ştii că atât Nicodim cât şi eu ne-am opus acestei morţi, aşa cum am putut. Hannah are influenţă cea mai mare în Sanhedrin, iar noi - ce putem face? Caiaphas e doar o biată păpuşa în mâinile lui socru-sau. Şi - degeaba te superi pe noi, că banii grei îi plătesc tot Hannah, Caiaphas şi ai lor. Iar eu nu văd şi nici nu dau vreo  drahmă.
- Dacă nu aş şti cine eşti şi dacă nu aş fi în casa lui Nicodim pe care îl un respect, bătrâne Gamaliel, erai deja arestat, pentru vorbele tale, răspunse Gramius. Nu mă supăr, însă şi am să îţi răspund: Da - o dată, o singură dată, am luat bani ca să fie numit Caiaphas în funcţia de arhiereu, restul de timp a luat procuratorul iar, după cele întâmplate acum doi ani, Pilat a crescut preţul, ca să ştii! Şi - da! Fac diverse afaceri cu Yosef Arimateianul, spre folosul amândorura. Însă înţelegerea mea cu sanhedrinul era să fie linişte. L I N I Ş T E.  Şi? Nimic! NI-MIC! Tot timpul -gălăgie, răzvrătiri, condamnaţi, acuma - lapidaţi pe unul. Parcă aţi înebunit în ultimii ani. Chiar nu îmi păsa că omul ăsta vorbea mulţimii. Nu îl consideram periculos. Voi? DA! Pe ăsta de ce nu l-aţi mai adus la răstignire? Că e Pilat plecat sau preabunul Hannah şi marele arhiereu Caiaphas nu aveau mulţime destulă la spectacol? Nu mai aveţi încredere în judecata romană?
- Mărite Gramius, delictele acestui om nu sunt de natură să afecteze conducerea romană. Acesta era împotriva credinţei noastre, doar atât. Apoi, în treburile legate de Templu şi credinţa noastră sanhedrinul are aceste competenţe ca să judece. Iertare, de îţi par vorbele mele obraznice, însă - asta e realitatea. Aşa cum am mai spus, atât Nicodim cât şi eu  m-am opus acestei execuţii.
- Chiar nu mă mai interesează! Faceţi ce credeţi! Însă nu uitaţi că încă sunteţi sub stăpânire romană şi, dacă până acum am fost cât de cât mai apropiat de voi, vă spun că nu mai iert şi nu mai cruţ nimic. Vă rog, aşadar, prieteni, nu mă faceţi să fiu cu dinadinsul împotriva voastră! Vă asigur că voi fi fără milă. Iar ce se întâmplă azi... vă va costa scump. Vă urez o zi bună! 
                Gramius ieşi fără să mai aştepte vreun alt cuvânt din partea celor doi. Se îndreptă spre Antonia. Acolo îl aştepta o scrisoare oficială cu motivaţia execuţiei din acea zi, trimisă de însuşi Marele Preot Caiaphas, în numele sanhedrinului. Cât citi scrisoarea, sosi o alta misivă, tot din partea acestuia prin care era lămurită problema în termeni mai lejeri şi mai scria că un cadou frumos urma să ajungă la reprezentantul Romei până la lăsarea serii. Gramius se apucă de scris raportul către Pilat. "Grea zi! Parcă nu se mai termină! Şi azi sunt Saturnaliile, poftim bucurie! Să vedem ce cadou îmi va face Caiaphas şi apoi voi trimite raportul" gândi Gramius. Trimise după Apricus şi se apucară să joace amândoi zaruri. Era sărbătoare, doar.