Judecata

                                                                  *

- Îmi spune şi mie cineva ce e cu atâta agitaţie când nici ziua nu a început bine? întrebă Gramius intrând în pretoriu. Acolo îl văzu doar Pilat ce şedea confortabil moţăind.

- Bună dimineaţa şi ţie, Caius!

- Bună dimineaţa şi bun găsit! salută Gramius redresând ţinuta şi atitudinea faţă de Pilat.

- Lasă că ai să recuperezi! Eu te-am chemat, stai calm. Şi - nu, nu suntem încă sub asediu, chiar dacă afară şi pe treptele palatului sunt mulţime de evrei. El e cauza! spuse Pilat indicând cu degetul către un colţ al pretoriului unde se aflaun evreu în picioare însă legat cu mâinile la spate. Abia atunci Gramius observa prezenta aceluia şi, privind mai atent, observă în celălalt colţ un alt evreu, mult mai tânăr, ce rotea ochii de parcă ar fi măsurat fiecare cot al încăperii. Îşi întoarse privirea către primul şi îl cerceta din priviri. Părea a fi înalt, cu cel puţin un cap mai sus de statura lui. Oricum, Gramius nu excela la capitolul înălţime, fiind mediu de statură. Bărbatul din faţa lui era bine proporţionat fără a fi musculos, cu ten măsliniu, părul închis la culoare, ondulat - ba chiar un pic creţ la capetele firelor - coborând pe umeri. Sprâncene negre şi bine conturate mărgineau o frunte netedă şi înaltă. Barba

plină şi destul de lungă pentru vârsta pe care o afişa. Gramius nu îi dădea mai mult de treizeci-treizeci şi cinci de ani, chiar dacă avea vizibil un ochi umflat semn că nu cu mult timp în urmă cineva îl lovise puternic peste faţă. Erau cam la aceeaşi

vârstă.

- Aşa... şi? De unde eşti? Cum te cheamă? îl întrebă Gramius

- Yeshua ben Yosef din Nazaret, cetate din Galileea, răspunse tânărul în locul lui.

- Mă...! spuse Gramius. Tu nu vorbi neîntrebat! Gramius nu semira de prezenţa acelui tânăr, căci obiceiul judecaţii romane în Iudeea era ca cel puţin unul din apropiaţii acuzatului să fie în preajmă în momentul interogatoriului, ci doar de

spontaneitatea lui. Păi dacă e galileean, fă-l pachet şi trimite-l la Irod. Tot e ajuns aici de sărbători. Să nu zică că nu are parte de băgare în seamă.

- Crezi că nu am făcut asta? Ştii ce a făcut “marele rege”?

Gramius îl privi întrebător. I-a pus pe umeri o hlamidă albă mai veche râzând de el, răspunse Pilat. Şi a zis cam aşa: mulţumeşte de aprecierea acordată însă nu se bagă în judecata măritului şi puternicului Ponţius Pilat, împuternicitul Romei, chiar dacă acuzatul e din Galileea, atât timp cât faptele şi mai ales judecata se petrec în Ierusalim şi că mă aşteaptă după sărbători se petrecem o seară minunată împreună. Aici, în palatul său din oraş, sau - în Tiberias. Ce zici?

- Zic că e bine că s-a găsit momentul împăcării. Dar cu neferictul ăsta?

- Uite aici, ce acuzaţii i se aduc. Poftim documentul întocmit de sanhedrini!

- Dar de când judeca sinedriul noaptea? se întrebă Gramius luând să citească. „Draga Pilat, te rog să nu faci vreun...” Oh!

Nu cred că e asta documentul! Iertare, dar cred că e altceva! spuse Gramius şi întinse înapoi.

- Ce? Au! Da... da... da... le-am încurcat... mama ei de oboseală! Vezi, Caius? Îmi vine să îl trimit pe neferictul ăsta în pustie să nu mai aud de el şi pe scârbavnicii de sanhedrini i-aş trece pe toţi prin sabie! Am ajuns la capătul puterilor şi idioţii ăştia mă presează fără milă. Hrrr... mult nu mai este şi în sângele lor mi-aş spăla tălpile cizmelor! Asta e de citit, cu siguranţă! Gramius se uita nepăsător către Ponţius. Ştia prea bine ca Pilat se temea de un nou scandal sau chiar de o posibilă revoltă a evreilor. Din punctul lui de vedere, Pilat nu îşi permitea riscul de a avea necazuri, mai ales de acest gen, în vremea Paştelui în Ierusalim, când mulţime imensă de evrei veniseră în pelerinaj la Templu. Mai ştia, de asemeni, că Ponţius primise recent o mustrare de la Caesar însuşi, sau în numele lui, de la unul dintre comandanţii gărzilor pretoriene şi nu vroia să rişte să mai primească vreuna. Luă documentul primit şi citi cu atenţie. Era într-adevăr rezumatul şedinţei sanhedrinilor şi acuzaţiile aduse de aceştia. Citi cu voce tare cele mai importante acuzaţii: „Yeshua ben Yosef încearcă să pervertească naţiunea noastră la pacoste şi îndeamnă poporul la revoltă. De asemenea, sfătuieşte mulţime de oameni să nu

plătească tributum capitis Caesarului. Îşi zice deseori că este rege al iudeilor şi propovăduiste cu nesimţire întemeierea unei noi împăraţii, pretinzând că el este noul rege şi piatra de temelie a unui nou fel de regat. Astfel nu face altceva decât să incite la trădare împotriva Caesarului Romei.”

- Mda... Bine ticluite, ce să zic? Personal, mă îndoiesc de una dintre acuzaţii. Nu că vin în sprijinul acestuia sau depun mărturie... Acum câteva zile a fost auzit spunând cu voce tare „redde caesari quae sunt caesaris, et quae sunt dei deo”. Şi

asta - de faţă cu mulţime multă, la ei în templu. Mda... când ţi se răspunde ca să daţi caesarului ce sunt ale caesarului... chiar că eşti făţarnic - şi mă refer la sinhedrini, desigur. Sau - curaj...se bazează pe faptul că a racolat în grupul lui nişte vameşi? Sinedristii chiar nu conştientizează că eu sau tu, Ponţius, nu suntem informaţi de tot ce mişcă?! Deci, după umila mea părere... o acuzaţie cade. Pot să-l întreb ceva? Pilat făcu semn de aprobare. Gramius se apropie de Yeshua şi întrebă: Birul pe anul ăsta l-ai plătit? Yeshua privea tăcut, însă ochii săi de albastru cerului de vară îl măsurau pe roman.

- Ba chiar şi către Templu... iar anul trecut încă de când era în Galileea, răspunse tânărul.

- Mă copile! Te bagi în seamă! Tu vrei nişte verge pe spinare şi nu ştii cum să faci rost de ele? întrebă Gramius oarecum deranjat. Dacă tot eşti aici, taci! Nu eşti tu cel judecat! Sau vrei? Tânărul se înroşi la faţă şi nu mai zise nimic. Ce spuneam? Iată confirmarea că acest om nu este împotriva Caesarului sau şi mai bine zis că nu instiga la neplata taxelor şi impozitelor către Roma, cum uneori mai fac esanienii. Cât despre celelalte acuzaţii? Dacă ăsta are faţă de rege...înseamnă că regatul lui e cel al sărăntocilor şi cerşetorilor.

- Mulţumesc, Caius! Mă bucur că ne-am şi m-ai lămurit, cel puţin intre-un aspect. Important, zic eu.

- Sfatul meu? Pilat făcu semn ca Gramius să continuie ideea. Mai pune-i câteva întrebări nefericitului asta, cică e mare înţelept. Lasă-i pe sinedristi să fiarbă un pic şi, dacă nu se potolesc... pune să-i tragă nişte bice pe spinare de să fie leşinat o lună... poate îi va îndupleca. Altceva nu-mi trece prin minte, îmi pare rău.

- Văd eu, Gramius... mulţumesc.

- Întreb şi eu...

- Spune!

- Printre soldaţi circulă vorba că o deciurie întreagă, alături de gărzi ale Templului, a participat încă de astă-noapte la prinderea lui... ăsta. Gramius pufni de ras. Adevărat?

- Caius... aseară a venit Caiaphas şi Hannah cu mai mulţi sanhedrini... mărite Pilat... trebuie să prindem un tâlhar... se crede regele iudeilor... are nişte adepţi... stă peste noapte în livada de măslini din afara oraşului... trebuie să-l prindem şi

să-l judecăm înainte de Pesah... e un real pericol atât pentru noi cât şi pentru Roma, ajută-ne! Le-am dat o deciurie ca să scap de gura lor... şi uite ce „bucurie” îmi fac. Gramius făcu din mâna a lehamite.

- Eu pot să plec?

- Da prietene! Văd eu cum am să mă descurc! Pleci din oraş?

- Unde?

- Întrebam... ca să ştiu cum dau de tine...

- Nu, Ponţius. Voi fi în palat dar, sincer... nu vreau să am vreun amestec în toată povestea asta. Gramius salută şi făcu semn tânărului să iasă din pretoriu. Acesta îl urmă însă rămase să tragă cu urechea la ce avea să se discute. Gramius se depărta agale iar din pretoriu se auzi Pilat ce întrebă pe Yeshua: Eşti tu regele iudeilor?

*