Drumul pustiu ce duce spre Tyr. Şi
apoi, spre miazănoapte, spre Laodiceea şi Tarsul Cyliciei. Vântul ce bate în
gol ducând cu el câteva rădăcini dezgolite ce se rostogolesc în neştire. Din
stadiu în stadiu se înălţau semeţe cruci puse de parcă vroiau să arate cu
exactitate lungimea drumului. Fugarită de nişte ogari ce păreau turbaţi.
Respira din greu iar picurii de transpiraţie se împrăştie nedefinit pe faţă, pe
gât, pe pământ. Ajunsă în dreptul unei cruci, îşi ridică ochii şi se înspăimântă.
Bărbatul văzut în lanţuri când intra în palat stătea atârnat pe lemn. Atunci
era cu alai, acum mort, cu chipul ce părea eliberat de mare chin. Alerga
speriată următorul stadiu. Răsuflarea o îneca alături de praful ridicat de
sandalele frumoase purtate în zi de sărbătoare. Cu greu trase aer în piept şi
se apropie de cruce. Frica o stăpânea iar emoţiile zvâcneau puternic în tâmple.
Ridică privirea. Tot el. Strigătul de spaimă fu înghiţit de liniştea abisală.
Continuă alergarea. Pe măsură ce paşii o apropiau de următoarea cruce ridicată,
gândul îi spunea că îl va găsi pe el. Confirmarea o goli de puteri. Mecanic, îşi
purta paşii mai departe. Se împiedică. Vru să se ridice dar în faţa ei văzu un
patibulum. De nicăieri apărură soldaţi râzând, târând un corp. Fixaseră mâna stângă
a condamnatului şi unul dintre ei, cu un ciocan de lemn, pironi palma cu un cui
lung, ruginit. Faţa tumefiată a aceluia o privi cu o rugăminte nespusă. Buzele
lui arse de sete şi durere nu puteau articula nici un cuvânt. Mâna lui dreaptă
scăpă din strânsoarea soldaţilor şi se prinse de antebraţul ei. Mâna lui sângerândă o
prinse de braţul ei alb ca spuma. Ţipă instantaneu dar în acelaşi timp se
trezi. Respira sacadat, fără control. O sete imensă o ardea de parcă ar fi zăcut
în faţa unui cuptor încins. Conştientiză că este în camera ei, pe patul ei. Frânturi
de amintiri năvăleau în minte. S-a trezit prima oară în începutul zilei. Tot
palatul era în fierbere, de parcă însuşi împăratul urma să vină în câteva
clipe. Fără ca Pilat să o simtă în urma lui, se strecura pe holuri la umbra coloanelor, curioasă să vadă ce se întâmpla.
Văzu cum câteva gărzi ale templului şi soldaţi romani duceau în lanţuri un bărbat.
În urma lor mergeau agale şi plini de importanţă mulţi sanhedrini ce se opriseră
să înainteze în pretoriu şi gesticulau şi vorbeau nervoşi. Speriată şi prinsă
de răcoarea începutului de zi fugi înapoi în camera ei. Adormi şi coşmarul o
chinuise. Repede strigă după sclavă şi ceru să i se aducă imediat de scris.
Dorinţa i-a fost îndeplinită îndată. Cu mâna tremurândă scrise: " Draga Lucius, te rog să
nu faci vreun rău omului acesta că rău m-a chinuit în vis. Fii mai viclean
decât evreii ăştia! Spală-te pe mâini şi scapă de ei! Fă-o pentru mine!"
Cand eram mic, am vazut un monument al eroilor iar pe el era scris cu litere ingrosate "NIHIL SINE DEO". L-am intrebat pe bunicul meu ce insemnau acele cuvinte iar el mi-a raspuns : Nimic fara Dumnezeu.
vineri, 14 aprilie 2017
joi, 13 aprilie 2017
Judecata
*
- Îmi spune şi mie cineva ce e cu atâta
agitaţie când nici ziua nu a început bine? întrebă Gramius intrând în pretoriu.
Acolo îl văzu doar Pilat ce şedea confortabil moţăind.
- Bună dimineaţa şi ţie, Caius!
- Bună dimineaţa şi bun găsit! salută
Gramius redresând ţinuta şi atitudinea faţă de Pilat.
- Lasă că ai să recuperezi! Eu te-am
chemat, stai calm. Şi - nu, nu suntem încă sub asediu, chiar dacă afară şi pe
treptele palatului sunt mulţime de evrei. El e cauza! spuse Pilat indicând cu
degetul către un colţ al pretoriului unde se aflaun evreu în picioare însă
legat cu mâinile la spate. Abia atunci Gramius observa prezenta aceluia şi,
privind mai atent, observă în celălalt colţ un alt evreu, mult mai tânăr, ce
rotea ochii de parcă ar fi măsurat fiecare cot al încăperii. Îşi întoarse privirea
către primul şi îl cerceta din priviri. Părea a fi înalt, cu cel puţin un cap
mai sus de statura lui. Oricum, Gramius nu excela la capitolul înălţime, fiind
mediu de statură. Bărbatul din faţa lui era bine proporţionat fără a fi
musculos, cu ten măsliniu, părul închis la culoare, ondulat - ba chiar un pic
creţ la capetele firelor - coborând pe umeri. Sprâncene negre şi bine conturate
mărgineau o frunte netedă şi înaltă. Barba
plină şi destul de lungă pentru vârsta
pe care o afişa. Gramius nu îi dădea mai mult de treizeci-treizeci şi cinci de
ani, chiar dacă avea vizibil un ochi umflat semn că nu cu mult timp în urmă
cineva îl lovise puternic peste faţă. Erau cam la aceeaşi
vârstă.
- Aşa... şi? De unde eşti? Cum te
cheamă? îl întrebă Gramius
- Yeshua ben Yosef din Nazaret, cetate
din Galileea, răspunse tânărul în locul lui.
- Mă...! spuse Gramius. Tu nu vorbi
neîntrebat! Gramius nu semira de prezenţa acelui tânăr, căci obiceiul judecaţii
romane în Iudeea era ca cel puţin unul din apropiaţii acuzatului să fie în
preajmă în momentul interogatoriului, ci doar de
spontaneitatea lui. Păi dacă e
galileean, fă-l pachet şi trimite-l la Irod. Tot e ajuns aici de sărbători. Să
nu zică că nu are parte de băgare în seamă.
- Crezi că nu am făcut asta? Ştii ce a
făcut “marele rege”?
Gramius îl privi întrebător. I-a pus pe
umeri o hlamidă albă mai veche râzând de el, răspunse Pilat. Şi a zis cam aşa: mulţumeşte
de aprecierea acordată însă nu se bagă în judecata măritului şi puternicului
Ponţius Pilat, împuternicitul Romei, chiar dacă acuzatul e din Galileea, atât timp
cât faptele şi mai ales judecata se petrec în Ierusalim şi că mă aşteaptă după
sărbători se petrecem o seară minunată împreună. Aici, în palatul său din oraş,
sau - în Tiberias. Ce zici?
- Zic că e bine că s-a găsit momentul
împăcării. Dar cu neferictul ăsta?
- Uite aici, ce acuzaţii i se aduc.
Poftim documentul întocmit de sanhedrini!
- Dar de când judeca sinedriul noaptea?
se întrebă Gramius luând să citească. „Draga Pilat, te rog să nu faci vreun...”
Oh!
Nu cred că e asta documentul! Iertare,
dar cred că e altceva! spuse Gramius şi întinse înapoi.
- Ce? Au! Da... da... da... le-am
încurcat... mama ei de oboseală! Vezi, Caius? Îmi vine să îl trimit pe
neferictul ăsta în pustie să nu mai aud de el şi pe scârbavnicii de sanhedrini
i-aş trece pe toţi prin sabie! Am ajuns la capătul puterilor şi idioţii ăştia
mă presează fără milă. Hrrr... mult nu mai este şi în sângele lor mi-aş spăla
tălpile cizmelor! Asta e de citit, cu siguranţă! Gramius se uita nepăsător
către Ponţius. Ştia prea bine ca Pilat se temea de un nou scandal sau chiar de
o posibilă revoltă a evreilor. Din punctul lui de vedere, Pilat nu îşi permitea
riscul de a avea necazuri, mai ales de acest gen, în vremea Paştelui în
Ierusalim, când mulţime imensă de evrei veniseră în pelerinaj la Templu. Mai
ştia, de asemeni, că Ponţius primise recent o mustrare de la Caesar însuşi, sau
în numele lui, de la unul dintre comandanţii gărzilor pretoriene şi nu vroia să
rişte să mai primească vreuna. Luă documentul primit şi citi cu atenţie. Era
într-adevăr rezumatul şedinţei sanhedrinilor şi acuzaţiile aduse de aceştia.
Citi cu voce tare cele mai importante acuzaţii: „Yeshua ben Yosef încearcă să pervertească
naţiunea noastră la pacoste şi îndeamnă poporul la revoltă. De asemenea,
sfătuieşte mulţime de oameni să nu
plătească tributum capitis Caesarului.
Îşi zice deseori că este rege al iudeilor şi propovăduiste cu nesimţire
întemeierea unei noi împăraţii, pretinzând că el este noul rege şi piatra de temelie
a unui nou fel de regat. Astfel nu face altceva decât să incite la trădare
împotriva Caesarului Romei.”
- Mda... Bine ticluite, ce să zic?
Personal, mă îndoiesc de una dintre acuzaţii. Nu că vin în sprijinul acestuia
sau depun mărturie... Acum câteva zile a fost auzit spunând cu voce tare „redde
caesari quae sunt caesaris, et quae sunt dei deo”. Şi
asta - de faţă cu mulţime multă, la ei
în templu. Mda... când ţi se răspunde ca să daţi caesarului ce sunt ale
caesarului... chiar că eşti făţarnic - şi mă refer la sinhedrini, desigur. Sau
- curaj...se bazează pe faptul că a racolat în grupul lui nişte vameşi? Sinedristii
chiar nu conştientizează că eu sau tu, Ponţius, nu suntem informaţi de tot ce
mişcă?! Deci, după umila mea părere... o acuzaţie cade. Pot să-l întreb ceva?
Pilat făcu semn de aprobare. Gramius se apropie de Yeshua şi întrebă: Birul pe
anul ăsta l-ai plătit? Yeshua privea tăcut, însă ochii săi de albastru cerului
de vară îl măsurau pe roman.
- Ba chiar şi către Templu... iar anul
trecut încă de când era în Galileea, răspunse tânărul.
- Mă copile! Te bagi în seamă! Tu vrei
nişte verge pe spinare şi nu ştii cum să faci rost de ele? întrebă Gramius
oarecum deranjat. Dacă tot eşti aici, taci! Nu eşti tu cel judecat! Sau vrei?
Tânărul se înroşi la faţă şi nu mai zise nimic. Ce spuneam? Iată confirmarea că
acest om nu este împotriva Caesarului sau şi mai bine zis că nu instiga la
neplata taxelor şi impozitelor către Roma, cum uneori mai fac esanienii. Cât despre
celelalte acuzaţii? Dacă ăsta are faţă de rege...înseamnă că regatul lui e cel
al sărăntocilor şi cerşetorilor.
- Mulţumesc, Caius! Mă bucur că ne-am
şi m-ai lămurit, cel puţin intre-un aspect. Important, zic eu.
- Sfatul meu? Pilat făcu semn ca
Gramius să continuie ideea. Mai pune-i câteva întrebări nefericitului asta,
cică e mare înţelept. Lasă-i pe sinedristi să fiarbă un pic şi, dacă nu se potolesc...
pune să-i tragă nişte bice pe spinare de să fie leşinat o lună... poate îi va
îndupleca. Altceva nu-mi trece prin minte, îmi pare rău.
- Văd eu, Gramius... mulţumesc.
- Întreb şi eu...
- Spune!
- Printre soldaţi circulă vorba că o
deciurie întreagă, alături de gărzi ale Templului, a participat încă de
astă-noapte la prinderea lui... ăsta. Gramius pufni de ras. Adevărat?
- Caius... aseară a venit Caiaphas şi
Hannah cu mai mulţi sanhedrini... mărite Pilat... trebuie să prindem un
tâlhar... se crede regele iudeilor... are nişte adepţi... stă peste noapte în livada
de măslini din afara oraşului... trebuie să-l prindem şi
să-l judecăm înainte de Pesah... e un
real pericol atât pentru noi cât şi pentru Roma, ajută-ne! Le-am dat o deciurie
ca să scap de gura lor... şi uite ce „bucurie” îmi fac. Gramius făcu din mâna a
lehamite.
- Eu pot să plec?
- Da prietene! Văd eu cum am să mă
descurc! Pleci din oraş?
- Unde?
- Întrebam... ca să ştiu cum dau de
tine...
- Nu, Ponţius. Voi fi în palat dar,
sincer... nu vreau să am vreun amestec în toată povestea asta. Gramius salută
şi făcu semn tânărului să iasă din pretoriu. Acesta îl urmă însă rămase să
tragă cu urechea la ce avea să se discute. Gramius se depărta agale iar din
pretoriu se auzi Pilat ce întrebă pe Yeshua: Eşti tu regele iudeilor?
*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)